Ce sunt emoțiile sau sentimentele?

După părerea mea emoțiile reprezintă reacția noastră interioară, de atracție, respingere, putință și neputință în relațiile interumane sau mai exact în schimburi. Dacă nu ar fi vorba despre relații interumane, cu siguranță am discuta despre niște senzații. Într-o relație interumană, noi vrem, nu vrem, putem sau nu putem ceva. Acest lucru după părerea mea este esențialul în privința explicării emoțiilor. Astfel că, definiția mea pentru emoții, este că ele reprezintă reacția noastră interioară, de atracție, respingere, putință și neputință în schimburi.

În tabelul de mai jos am încercat să reprezint posibilitățile de emoții pe care le poate avea omul:

După părerea mea, orice relație de schimb are în principiu două părți și anume:

1. Partea inițiatoare (cea cu cerere și plata)
2. Partea adeptă (cea cu oferta și prețul)

Partea inițiatoare într-un schimb este cererea dispusă să plătească prețul, iar partea adeptă într-un schimb este oferta care fixează prețul. Reacția noastră interioară de putință, neputință, atracție sau respingere în legătură cu cererea, plata, oferta și prețul este emoția noastră. Sunt și confuzii între ofertă și plată sau între cerere și preț care se practică pentru minți, înșela și manipula. Se vrea de exemplu ca angajatul să fie partea inițiatoare și să pară că angajatul cere să muncească, iar pentru că el este cerere, evident tot el este cel care trebuie să plătească prețul. Angajatorul de exemplu, se dă drept „ofertant de muncă” și pentru că oferă, el ar avea dreptul să pună și preț pe oferta lui. Este esențial să înțelegem că orice ofertă necerută este de fapt o cerere și nu o ofertă. E ca și cum ai spune: Eu îți dau un pumn! Iată ce bun sunt la suflet! Această confuzie între cerere și ofertă este de multe ori metoda prin care oamenii își maschează abuzurile în familie și în societate mințindu-și semenii și mințindu-se și pe sine însuși.

Însă lucrurile nu stau chiar așa de simplu cu explicarea emoțiilor! Schimburile noastre pot avea ca scop fie satisfacerea nevoilor, fie satisfacerea dependenței de putere.

În tabelul de mai jos am încercat să reprezint posibilitățile de emoții în bunătate, într-o platformă a binelui sau a iubirii, care ar arăta cam așa:

Iar în tabelul următor am încercat să reprezint posibilitățile de emoții în răutate sau în dușmănie, după cum urmează:

Cu cât emoțiile noastre sunt mai intense, cu atât atenția noastră va fi mai motivată, iar rândul de sus și de jos al tabelului cred că au potențial de obsesie.

Intensitatea emoțiilor se poate manifesta în patru moduri și anume:

1. Râsul – apare atunci când vrem exact ceea ce ar trebui să nu vrem sau când nu vrem exact ceea ce ar trebui să vrem.
2. Plânsul – apare atunci când putem exact ceea ce ar trebui să nu putem sau când nu putem exact ceea ce ar trebui să putem.
3. Furia – apare atunci când putem exact ceea ce nu ar trebui să vrem sau nu putem exact ceea ce ar trebui să vrem.
4. Vinovăția – apare atunci când vrem exact ceea ce ar trebui să nu putem sau nu vrem exact ceea ce ar trebui să putem.

Emoțiile reprezintă energia minții. Fără emoții mintea este fără energie, iar atunci când nu avem energie nu avem chef de nimic. Dar și atunci când avem prea multă energie, avem tendința de a face cât mai multe în grabă cât mai mare, iar riscurile de a face greșit sau rău ceea ce facem vor crește pe măsură, dar nu întotdeauna. Pentru a avea succes însă, este foarte important să dozăm energia potrivită în cantitate potrivită și să o dirijăm cât mai inteligent și eficient la momentul potrivit, dar în condiții de libertate, pentru că altfel înseamnă să folosim minciuna, sacrificiul și agresiunea despre care am spus mai înainte că ar fi însăși răul. Dacă ne controlăm mintea, prin controlul emoțiilor și gândurilor, ne controlăm controlul și vom pierde controlul. Însă totuși avem nevoie de controlul minții și emoțiilor atunci când vrem să jucăm teatru pentru spectacol sau pentru a înșela.

Polaritatea sau contrariile înseamnă energie. Contrariile cauzează întrebările și dorința de cunoaștere, iar fără dorință de cunoaștere și fără întrebări informația nu mai este informație ci este zgomot. Știința este zgomot fără întrebări, iar știința este un rezultat al întrebărilor care la rândul lor sunt un rezultat al energiei acestor contrarii. Fără energie nu putem face nimic, iar dacă nu știm să ne lăsăm purtați această energie vom avea nevoie să o controlăm, iar asta implică minciuna, sacrificiul și agresiunea.

Cel mai bine este să avem numai ceea ce ne trebuie numai când ne trebuie. Asta înseamnă să nu confundăm nevoia cu utilitatea așa cum suntem educați la școală și cum ne impune sistemul economic. Confundând nevoia cu utilitatea, confundăm pe „a vrea” cu „a putea” și inevitabil vom trăi într-o societate a excesului și insuficienței. Ne vom înșela cu toții unii pe alții, pentru ca unii îndurând sacrificiul insuficienței, să primească în schimb siguranța față de pericolul insuficienței, prin excesele altora. Avem nevoie de insuficiență pentru ca să ne apărăm de excese și avem nevoie de excese pentru ca să ne apărăm de insuficiență.

Dacă trebuie să avem cât mai multe este rău, iar dacă nu avem nimic iar este rău. Încrederea și gândirea sunt metodele prin care noi căutăm binele și evităm răul. Lucrurile utile sunt utile numai câtă vreme sunt folosite, altfel ele nu mai sunt utile ci sunt doar potențial utile având astfel și o valoare în schimburi. Lucrurile mai pot fi și obstacole care să ne împiedice în realizarea scopurilor noastre, iar ele sunt obstacole numai câtă vreme ne împiedică, altfel pot fi doar niște potențiale arme care se pot folosi împotriva oricui urmărește un scop contrar altui scop și prin asta ajung să aibă valoare și ele în schimburi. Noi avem nevoie de arme pentru a ne apăra unii de alții de pericolul pe care îl reprezentăm între noi prin excese și insuficiență. Astfel apare dorința de putere pentru controlul schimburilor care sfârșește întotdeauna în ură și conflict de persoană. A urmări controlul schimburilor nu înseamnă a urmări satisfacerea nevoilor. Astfel se creează o polarizare și un conflict de persoană între cei ce vor controlul schimburilor și cei ce vor satisfacerea nevoilor și apare dependența de putere în care oamenii necăjiți sunt un exemplu de evitat pentru cei ce nu vânează puterea, iar cei ce reușesc să vâneze puterea, se poartă cu cei necăjiți la fel cum și cei necăjiți ar face dacă s-ar inversa rolurile.

Pentru ca lucrurile să evolueze înspre bine, încrederea și gândirea trebuie să fie două forțe care să se completeze și nu care să se opună. Când nu putem avea încredere, noi trebuie să ne gândim, iar când nu ne putem gândi, noi trebuie să avem încredere. Dacă gândim abstract, de fapt nu gândim, ci filozofăm. Dacă gândim cu informații presupuse, de fapt nu gândim, ci ne imaginăm. Gândirea adevărată este acea gândire care lucrează numai cu informații despre lucruri care există în realitatea obiectivă și concretă într-un timp exact și un loc exact la fel pentru toată lumea. Altfel doar filozofăm sau ne imaginăm. Atunci când oamenii se înșelă unii pe alții, ei caută să pară că au cât mai multă dreptate în filozofie și imaginație, apoi ei par să aibă dreptate și în realitate, dar până în momentul în care realitatea începe să conteze. Apoi imediat ce realitatea nu mai contează, ei iarăși încep să aibă atâta dreptate încât se înșelă și singuri, până când realitatea începe din nou să conteze, dar asta se poare rezolva prin scuze și vinovați care trebuie să plătească.

Binele și răul (2)

În prima parte dedicată binelui și răului am definit viața și moartea și am vorbit foarte pe scurt despre nevoi. De această dată am să intru ceva mai în detaliu legat de problema nevoilor. Pentru a înțelege mai bine cum este cu nevoile am reprezentat în desenul de mai jos într-un triunghi un fel de piramidă a nevoilor pentru a sublinia faptul că nevoile de confort sunt subordonate nevoilor profesionale și nevoile profesionale sunt subordonate nevoilor de supraviețuire.

piramida nevoilor

Nevoile de supraviețuire mai complexe sunt în general o problemă a doctorilor, nevoile profesionale sunt o problemă a specialiștilor în general, iar nevoile de confort sunt o problemă care reprezintă obiectul științei economice.

Nevoile de supraviețuire se referă la condițiile stării de sănătate fizică și mentală. Sănătatea fizică se referă la o stare de echilibru a funcționării optime a organismului și fără suferință, iar sănătatea mentală se referă capacitatea de percepere a realității, memorare și de conștientizare și asumare a consecințelor în spiritul protejării vieții proprii și al semenilor.

Nevoile profesionale implică specializare și deci delicata problemă a încrederii. Nevoile profesionale se referă la tot ce implică satisfacerea nevoilor de supraviețuire și de confort în mod indirect. Ceea ce implică nevoile profesionale este total inutil în mod direct pentru satisfacerea nevoilor de supraviețuire sau confort. Utilajele, materialele de producție, piesele de schimb pentru utilaje și aparate, diferite substanțe precum și activitățile umane care implică utilizarea acestora, se referă la nevoile profesionale.

Educația specializată, industria și diferite instituții, implică aceste nevoi profesionale care în civilizația umană sunt organizate prin diviziunea în specializări. Fără această diviziune în specializări indivizii ar trebui să fie atotcunoscători. Sursa primară a cunoașterii este experimentul, numai că prin ceea ce noi numim încredere devine posibilă cunoașterea prin învățare și tot prin această încredere devine posibilă separarea priceperii în specializări. Încrederea este deci esențială pentru cunoașterea prin învățare și separarea priceperii în specializări.

Însă cum să putem avea încredere în cineva pentru ca să nu mai fim nevoiți să depindem de atotștiință și experiment? Răspunsul pe care îl dau eu la această întrebare este următorul:

1. Confruntarea tuturor părților care se contrazic
2. Competiția între toate părțile care vor să facă un lucru cât mai eficient
3. Termeni de livrare exacți și siguri în toate schimburile

Cel mai mincinos om este omul cel mai sincer care fuge de confruntare și cel mai rău om este omul cel mai darnic care fuge de competiție, iar lucrurile care nu au un loc exact și sigur într-un timp exact și sigur, sunt lucruri care există doar în mintea noastră și nu în realitate.

În creștinism însă, Dumnezeu este în cer și te așteaptă la confruntare la urmă după moarte, nu înainte cum spun eu că ar fi bine, iar asta va fi numai când vrea Dumnezeu și numai Dumnezeu știe când va fi. În creștinism competiția înseamnă închinare la idoli, cât despre termenii de livrare este doar discriminare și inechitate. Raiul îi așteaptă pe credincioși și iadul îi așteaptă pe necredincioși la judecata care va fi numai când vrea Dumnezeu și când știe Dumnezeu. Credința în creștinism nu se sprijină pe condițiile enunțate și susținute de mine ci se sprijină pe pedeapsă și răsplată.

Adevărul este un rezultat al confruntării, calitatea este un rezultat al competiției și siguranța este un rezultat al preciziei termenilor de livrare. Creștinismul însă este un cult al dependenței de putere pentru o societate a dependenței de putere. Dependență de putere înseamnă să avem nevoie de cât mai multă putere pentru a ne apăra de cei cu putere, iar putere înseamnă să poți pedepsi și răsplăti cât mai mult pe câți mai mulți. Într-o societate a dependenței de putere nevoile oamenilor constau în a se putea apăra unii de alții pentru că ei sunt un pericol unii pentru alții. În dependența de putere posibilitatea de apărare este un pericol și pericolul cere posibilitate de apărare, pericolul este totuna cu apărarea. Astfel e nevoie de cât mai multă pedeapsă și răsplată împotriva pedepsei și răsplății la nesfârșit. Dacă poți pedepsi și răsplătii ai încrederea oamenilor și faptele oamenilor la picioare. Evident că așa ceva ar trebui să însemne corupție, doar că datorită propagandei agresive a bisericii cu sprijinul statului și bogaților, prin ritualurile de umilință și prin sfânta tradiție a poveștilor sincere, prin monumente, artă, cântece și poezii de mărire, acest lucru e acum o mândrie în societatea noastră.

Nevoile de confort însă reprezintă după cum spuneam limita cantitativă și calitativă până la care cantitatea și calitatea devin inutile, devin risipă. Nevoile de confort sunt un rezultat al satisfacerii nevoilor profesionale, iar satisfacerea lor depinde aplicarea cât mai eficientă în politici a unor principii care țin de domeniul economiei. Prin economie înțelegem de obicei disciplina care se ocupă cu studiul exploatării cât mai eficiente a resurselor în sectoarele producției, distribuției și consumului pentru o satisfacere cât mai eficientă a nevoilor oamenilor și mediului. S-a scris foarte mult în domeniul economiei, iar disciplina economiei ocupă un loc de frunte în educația instituționalizată și autodidactă.

Aspectul care mă preocupă pe mine legat de problema economică, pentru că este pe cât de esențial și important, pe atât de neglijat, este particularitatea a trei categorii de lucruri care fac obiectul schimburilor prin echivalare valorică. Este vorba despre:

1. Informații
2. obiecte
3. servicii

Informațiile, obiectele și serviciile sunt sporturi diferite! Timpul și spațiul necesar informațiilor, obiectelor și serviciilor sunt probleme mult prea diferite! În prezent există tehnologia informației care rezolvă cu brio problema multiplicării informației. Deci multiplicarea informației nu mai este o problemă. Însă informația este creată prin servicii, prin efort uman, prin muncă umană. Orice activitate umană desfășurată sub presiunea timpului înseamnă muncă și orice activitate umană desfășurată sub presiunea unui angajament înseamnă oferirea unui serviciu. Obiectele reprezintă denumirea generică aleasă de mine pentru proprietățile materiale care pot face obiectul schimbului între oameni.

Însă acum e acum. Oare este bine sau rău să echivalăm valoric în relațiile de schimb efortul uman cu obiecte și informații? Asta nu înseamnă ca omul să fie în competiție cu obiecte și informații în realizarea de schimburi? Este bine ca obiectele și informațiile să se ia la întrecere cu oamenii, iar dacă oamenii nu câștigă întrecerea, atunci informațiile sau obiectele să câștige iar oamenii să piardă?

Informațiile, obiectele și oamenii ar trebui să „se întreacă” separat pentru relațiile de schimb. Informațiile trebuie să fie mai bune sau mai rele în comparație cu informații, obiectele trebuie să se compare cu obiecte pentru a fi mai bune sau mai rele, iar faptele oamenilor trebuie comparate numai cu faptele oamenilor pentru a fi mai bune sau mai rele. Valoarea este întotdeauna un rezultat al competițiilor, un rezultat al comparațiilor. Dacă utilitatea efortului uman este echivalat valoric cu utilitatea unor obiecte sau utilitatea unor informații, atunci omul are valoarea unor obiecte sau a unor informații. Acest lucru este un lucru rău pentru că înseamnă să echivalăm valoric viața cu moartea în schimburi.

Când valoarea în schimburi substituie valoarea utilității, discutăm despre ceea ce eu numesc ca fiind corupția de principiu. Corupția înseamnă de fapt o confuzie între a arăta realitatea și a percepe realitatea. Ceea ce este arătat, este un lucru dat și primit, nu un lucru văzut sau perceput! E o confuzie între a simți și a crede! Încrederea este o corupție de fapt, este o rezolvare a unor probleme prin intermediul schimburilor și nu prin intermediul științei, dar încrederea nu este o rezolvare a problemelor așa cum pare! Încrederea este o fugă de probleme! O evitare a problemelor! Problemele nu se rezolvă prin evitarea lor niciodată! Moartea prin definiție este o lipsă a problemelor! Trebuie să conștientizăm, că de fiecare dată când apelăm la „rezolvarea” problemelor prin încrederea schimburilor, noi evităm și fugim de probleme!

Și acum, care ar fi urmarea directă, dacă de exemplu acum în societatea noastră, nimeni nu ar mai face nimic și toată lumea ar aștepta totul de la încrederea schimburilor? Nu se construiește nimic, totul se rezolvă prin schimburi și avem încredere că ni se dă. Cu siguranță că va trebui să ne rugăm cu credință la niște dumnezei ca să facă minuni! Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului binecuvântat! Evident, acesta este punctul final, în cel mai bun caz! Climatul însă, inevitabil trebuie să fie unul de războaie, pentru că datul și luatul, este singura „știință” a rezolvării problemelor! Când datul și luatul este singura „știință”, noi vom avea nevoie de cât mai multă PUTERE pentru a PUTEA lua și păstra în SIGURANȚĂ ceea ce dobândim! Vom avea NEVOIE să ACUMULĂM CÂT MAI MULT din tot ce poate fi UTIL! Astfel se creează și se impune o altă confuzie și anume confuzia dintre și anume confuzia dintre UTILITATE și NEVOIE. Dacă schimbul este singura „știință” de a face totul, noi avem NEVOIE de a controla schimbul și nu de a satisface nevoile!

Nevoile naturale ale omului sunt limitate cantitativ în spațiu și timp. Însă corupția, care este o confuzie schimb și știință, între încredere și cunoaștere, între utilitate și nevoie, va afecta inevitabil percepția noastră în legătură cu cantitatea în care avem nevoie de ceea ce este util, din cauza problemei SIGURANȚEI despre care spuneam. Devenim astfel un pericol unii pentru alții și de asta avem nevoie de siguranță sau mântuire, cum vreți să-i spunem. Corupția cauzează această nevoie de siguranță, iar apoi vom căuta tot prin corupție siguranța într-un exces de acumulare care nu va face decât să polarizeze lumea din ce în ce mai mult în bogați și săraci. Corupția înseamnă încredere și cu cât este mai mare nevoia de încredere cu atât este mai mare neîncrederea. Cei care nu au încrederea au nevoie de încredere, iar cei ce au încredere, nu mai au nevoie de încredere! Discutăm de fapt despre o dependență de încredere care se escaladează! Schimburile au nevoie de încredere, dar schimburile sunt o evitare a problemelor și nu o rezolvare a problemelor. Fie că sunt schimburi materiale sau schimburi de servicii sau informații, schimburile sunt evitare de probleme! Când nu poți sau nu vrei să rezolvi o problemă, apelezi la încrederea unui schimb! Prin schimburi se dă și se arată, se ia și se ascunde! Ceea ce ni se arată, trebuie să credem, iar ceea ce vedem, trebuie să știm! În întuneric și în rătăcire avem nevoie să ni se arate, dar în lumină vedem și astfel știm fără să mai avem nevoie să ni se arate!

Prin urmare, dacă nu înțelegem nevoile cu limitele lor, vom deveni agresivi, iar cineva agresiv, de obicei devine mai bun prin corupție, prin sacrificii, iar pentru a acoperi asta, avem nevoie de minciună. Pentru a ataca agresivitatea, nu este suficient rezolvarea problemei minciunii, ci și rezolvarea problemei corupției care cauzează nevoia de minciună. Agresivitatea lăsată singură, fără sacrificii și fără minciună, foarte greu se mai poate escalada.

Va urma…