Binele și răul (2)

În prima parte dedicată binelui și răului am definit viața și moartea și am vorbit foarte pe scurt despre nevoi. De această dată am să intru ceva mai în detaliu legat de problema nevoilor. Pentru a înțelege mai bine cum este cu nevoile am reprezentat în desenul de mai jos într-un triunghi un fel de piramidă a nevoilor pentru a sublinia faptul că nevoile de confort sunt subordonate nevoilor profesionale și nevoile profesionale sunt subordonate nevoilor de supraviețuire.

piramida nevoilor

Nevoile de supraviețuire mai complexe sunt în general o problemă a doctorilor, nevoile profesionale sunt o problemă a specialiștilor în general, iar nevoile de confort sunt o problemă care reprezintă obiectul științei economice.

Nevoile de supraviețuire se referă la condițiile stării de sănătate fizică și mentală. Sănătatea fizică se referă la o stare de echilibru a funcționării optime a organismului și fără suferință, iar sănătatea mentală se referă capacitatea de percepere a realității, memorare și de conștientizare și asumare a consecințelor în spiritul protejării vieții proprii și al semenilor.

Nevoile profesionale implică specializare și deci delicata problemă a încrederii. Nevoile profesionale se referă la tot ce implică satisfacerea nevoilor de supraviețuire și de confort în mod indirect. Ceea ce implică nevoile profesionale este total inutil în mod direct pentru satisfacerea nevoilor de supraviețuire sau confort. Utilajele, materialele de producție, piesele de schimb pentru utilaje și aparate, diferite substanțe precum și activitățile umane care implică utilizarea acestora, se referă la nevoile profesionale.

Educația specializată, industria și diferite instituții, implică aceste nevoi profesionale care în civilizația umană sunt organizate prin diviziunea în specializări. Fără această diviziune în specializări indivizii ar trebui să fie atotcunoscători. Sursa primară a cunoașterii este experimentul, numai că prin ceea ce noi numim încredere devine posibilă cunoașterea prin învățare și tot prin această încredere devine posibilă separarea priceperii în specializări. Încrederea este deci esențială pentru cunoașterea prin învățare și separarea priceperii în specializări.

Însă cum să putem avea încredere în cineva pentru ca să nu mai fim nevoiți să depindem de atotștiință și experiment? Răspunsul pe care îl dau eu la această întrebare este următorul:

1. Confruntarea tuturor părților care se contrazic
2. Competiția între toate părțile care vor să facă un lucru cât mai eficient
3. Termeni de livrare exacți și siguri în toate schimburile

Cel mai mincinos om este omul cel mai sincer care fuge de confruntare și cel mai rău om este omul cel mai darnic care fuge de competiție, iar lucrurile care nu au un loc exact și sigur într-un timp exact și sigur, sunt lucruri care există doar în mintea noastră și nu în realitate.

În creștinism însă, Dumnezeu este în cer și te așteaptă la confruntare la urmă după moarte, nu înainte cum spun eu că ar fi bine, iar asta va fi numai când vrea Dumnezeu și numai Dumnezeu știe când va fi. În creștinism competiția înseamnă închinare la idoli, cât despre termenii de livrare este doar discriminare și inechitate. Raiul îi așteaptă pe credincioși și iadul îi așteaptă pe necredincioși la judecata care va fi numai când vrea Dumnezeu și când știe Dumnezeu. Credința în creștinism nu se sprijină pe condițiile enunțate și susținute de mine ci se sprijină pe pedeapsă și răsplată.

Adevărul este un rezultat al confruntării, calitatea este un rezultat al competiției și siguranța este un rezultat al preciziei termenilor de livrare. Creștinismul însă este un cult al dependenței de putere pentru o societate a dependenței de putere. Dependență de putere înseamnă să avem nevoie de cât mai multă putere pentru a ne apăra de cei cu putere, iar putere înseamnă să poți pedepsi și răsplăti cât mai mult pe câți mai mulți. Într-o societate a dependenței de putere nevoile oamenilor constau în a se putea apăra unii de alții pentru că ei sunt un pericol unii pentru alții. În dependența de putere posibilitatea de apărare este un pericol și pericolul cere posibilitate de apărare, pericolul este totuna cu apărarea. Astfel e nevoie de cât mai multă pedeapsă și răsplată împotriva pedepsei și răsplății la nesfârșit. Dacă poți pedepsi și răsplătii ai încrederea oamenilor și faptele oamenilor la picioare. Evident că așa ceva ar trebui să însemne corupție, doar că datorită propagandei agresive a bisericii cu sprijinul statului și bogaților, prin ritualurile de umilință și prin sfânta tradiție a poveștilor sincere, prin monumente, artă, cântece și poezii de mărire, acest lucru e acum o mândrie în societatea noastră.

Nevoile de confort însă reprezintă după cum spuneam limita cantitativă și calitativă până la care cantitatea și calitatea devin inutile, devin risipă. Nevoile de confort sunt un rezultat al satisfacerii nevoilor profesionale, iar satisfacerea lor depinde aplicarea cât mai eficientă în politici a unor principii care țin de domeniul economiei. Prin economie înțelegem de obicei disciplina care se ocupă cu studiul exploatării cât mai eficiente a resurselor în sectoarele producției, distribuției și consumului pentru o satisfacere cât mai eficientă a nevoilor oamenilor și mediului. S-a scris foarte mult în domeniul economiei, iar disciplina economiei ocupă un loc de frunte în educația instituționalizată și autodidactă.

Aspectul care mă preocupă pe mine legat de problema economică, pentru că este pe cât de esențial și important, pe atât de neglijat, este particularitatea a trei categorii de lucruri care fac obiectul schimburilor prin echivalare valorică. Este vorba despre:

1. Informații
2. obiecte
3. servicii

Informațiile, obiectele și serviciile sunt sporturi diferite! Timpul și spațiul necesar informațiilor, obiectelor și serviciilor sunt probleme mult prea diferite! În prezent există tehnologia informației care rezolvă cu brio problema multiplicării informației. Deci multiplicarea informației nu mai este o problemă. Însă informația este creată prin servicii, prin efort uman, prin muncă umană. Orice activitate umană desfășurată sub presiunea timpului înseamnă muncă și orice activitate umană desfășurată sub presiunea unui angajament înseamnă oferirea unui serviciu. Obiectele reprezintă denumirea generică aleasă de mine pentru proprietățile materiale care pot face obiectul schimbului între oameni.

Însă acum e acum. Oare este bine sau rău să echivalăm valoric în relațiile de schimb efortul uman cu obiecte și informații? Asta nu înseamnă ca omul să fie în competiție cu obiecte și informații în realizarea de schimburi? Este bine ca obiectele și informațiile să se ia la întrecere cu oamenii, iar dacă oamenii nu câștigă întrecerea, atunci informațiile sau obiectele să câștige iar oamenii să piardă?

Informațiile, obiectele și oamenii ar trebui să „se întreacă” separat pentru relațiile de schimb. Informațiile trebuie să fie mai bune sau mai rele în comparație cu informații, obiectele trebuie să se compare cu obiecte pentru a fi mai bune sau mai rele, iar faptele oamenilor trebuie comparate numai cu faptele oamenilor pentru a fi mai bune sau mai rele. Valoarea este întotdeauna un rezultat al competițiilor, un rezultat al comparațiilor. Dacă utilitatea efortului uman este echivalat valoric cu utilitatea unor obiecte sau utilitatea unor informații, atunci omul are valoarea unor obiecte sau a unor informații. Acest lucru este un lucru rău pentru că înseamnă să echivalăm valoric viața cu moartea în schimburi.

Când valoarea în schimburi substituie valoarea utilității, discutăm despre ceea ce eu numesc ca fiind corupția de principiu. Corupția înseamnă de fapt o confuzie între a arăta realitatea și a percepe realitatea. Ceea ce este arătat, este un lucru dat și primit, nu un lucru văzut sau perceput! E o confuzie între a simți și a crede! Încrederea este o corupție de fapt, este o rezolvare a unor probleme prin intermediul schimburilor și nu prin intermediul științei, dar încrederea nu este o rezolvare a problemelor așa cum pare! Încrederea este o fugă de probleme! O evitare a problemelor! Problemele nu se rezolvă prin evitarea lor niciodată! Moartea prin definiție este o lipsă a problemelor! Trebuie să conștientizăm, că de fiecare dată când apelăm la „rezolvarea” problemelor prin încrederea schimburilor, noi evităm și fugim de probleme!

Și acum, care ar fi urmarea directă, dacă de exemplu acum în societatea noastră, nimeni nu ar mai face nimic și toată lumea ar aștepta totul de la încrederea schimburilor? Nu se construiește nimic, totul se rezolvă prin schimburi și avem încredere că ni se dă. Cu siguranță că va trebui să ne rugăm cu credință la niște dumnezei ca să facă minuni! Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului binecuvântat! Evident, acesta este punctul final, în cel mai bun caz! Climatul însă, inevitabil trebuie să fie unul de războaie, pentru că datul și luatul, este singura „știință” a rezolvării problemelor! Când datul și luatul este singura „știință”, noi vom avea nevoie de cât mai multă PUTERE pentru a PUTEA lua și păstra în SIGURANȚĂ ceea ce dobândim! Vom avea NEVOIE să ACUMULĂM CÂT MAI MULT din tot ce poate fi UTIL! Astfel se creează și se impune o altă confuzie și anume confuzia dintre și anume confuzia dintre UTILITATE și NEVOIE. Dacă schimbul este singura „știință” de a face totul, noi avem NEVOIE de a controla schimbul și nu de a satisface nevoile!

Nevoile naturale ale omului sunt limitate cantitativ în spațiu și timp. Însă corupția, care este o confuzie schimb și știință, între încredere și cunoaștere, între utilitate și nevoie, va afecta inevitabil percepția noastră în legătură cu cantitatea în care avem nevoie de ceea ce este util, din cauza problemei SIGURANȚEI despre care spuneam. Devenim astfel un pericol unii pentru alții și de asta avem nevoie de siguranță sau mântuire, cum vreți să-i spunem. Corupția cauzează această nevoie de siguranță, iar apoi vom căuta tot prin corupție siguranța într-un exces de acumulare care nu va face decât să polarizeze lumea din ce în ce mai mult în bogați și săraci. Corupția înseamnă încredere și cu cât este mai mare nevoia de încredere cu atât este mai mare neîncrederea. Cei care nu au încrederea au nevoie de încredere, iar cei ce au încredere, nu mai au nevoie de încredere! Discutăm de fapt despre o dependență de încredere care se escaladează! Schimburile au nevoie de încredere, dar schimburile sunt o evitare a problemelor și nu o rezolvare a problemelor. Fie că sunt schimburi materiale sau schimburi de servicii sau informații, schimburile sunt evitare de probleme! Când nu poți sau nu vrei să rezolvi o problemă, apelezi la încrederea unui schimb! Prin schimburi se dă și se arată, se ia și se ascunde! Ceea ce ni se arată, trebuie să credem, iar ceea ce vedem, trebuie să știm! În întuneric și în rătăcire avem nevoie să ni se arate, dar în lumină vedem și astfel știm fără să mai avem nevoie să ni se arate!

Prin urmare, dacă nu înțelegem nevoile cu limitele lor, vom deveni agresivi, iar cineva agresiv, de obicei devine mai bun prin corupție, prin sacrificii, iar pentru a acoperi asta, avem nevoie de minciună. Pentru a ataca agresivitatea, nu este suficient rezolvarea problemei minciunii, ci și rezolvarea problemei corupției care cauzează nevoia de minciună. Agresivitatea lăsată singură, fără sacrificii și fără minciună, foarte greu se mai poate escalada.

Va urma…

Reclame

Religia și politica Vs. știința și cercetarea

Eu văd lucrurile în felul următor:

1. Religia este precum eticheta de pe un vas
2. Politica este precum vasul cu acea etichetă
3. Știința este precum conținutul din vasul cu etichetă
4. Cercetarea este precum experimentarea conținutului din vasul cu etichetă

Așa stau lucrurile în principiu, numai că de multe ori eticheta nu corespunde cu conținutul, iar conținutul nu este potrivit pentru vas. Uneori vasul e gol, alteori vasul e prea mic sau vasul este găurit. Alteori avem o etichetă frumoasă pe un vas prost cu un conținut otrăvitor așezat în față, sau avem o etichetă urâtă pe un vas urât ascuns tocmai în fundul cămării dar cu un conținut folositor.

De aici apar întrebări precum: Care sunt drepturile de a pune o etichetă? Care sunt drepturile de a folosi un anumit vas? Care sunt drepturile de a avea acces la conținut? Care sunt drepturile de a verifica conținutul?

Cu toții utilizăm conținutul din vas pe încredere când nu avem știință, iar încrederea depinde de etichetă. Fără această încredere, singura soluție este să devenim atotștiutori. Însă problema cunoașterii este că ea consumă timp și energie. Fără timp și energie noi nu putem cunoaște. Folosind religia noi cunoaștem prin învățare, sistemul de învățământ în principiu este o religie. Însă fără religie, noi avem nevoie să experimentăm personal totul. În sistemul de învățământ profesorul de fapt joacă rolul de dumnezeu și la fel este și cu părinții în familie.

E adevărat, mulți ar defini religia ca fiind o relație dintre om și creatorul universului, dar dumnezeu este supranumit „părinte ceresc” sau „tată ceresc”, iar eu aș vrea să definesc religia nu prin subiectivismul ei ci prin principiul ei. Eu mi-aș dori să nu existe confuzie la nivel de principiu, iar la nivel de principiu, familia, școala și statul sunt religii. „comunitatea științifică” este de fapt o religie, a fi „om de știință” este o religie.

Totuși creștinismul, spre deosebire de școală de exemplu, este extrem de sărac în cunoștințe. Vasul creștinismului are o etichetă (Dumnezeu) și acest vas este plin doar cu povești prin care se urmărește convingerea oamenilor ca ei să se umilească raportându-se la acea etichetă. Creștinismul este o religie prin care este promovată sclavia. Ideea unui părinte care trimite fiul să se sacrifice pe cruce pentru ca prin asta să fie promovat ca exemplu pentru lume pentru câștigarea titlului de „fiu” este o promovare a sclaviei pentru că sclavia presupune un astfel de sacrificiu. De fapt, sclavia și războiul presupun sacrificiu. Toate poveștile creștinismului se învârt în jurul ideii de sacrificiu, iar „Dumnezeu” (creatorul universului) avea așa multă creativitate încât a scos poporul Israel din Egipt și la dus în pustie 40 de ani unde să nu se poată alia cu altcineva împotriva egiptenilor și apoi la trimis direct la război pentru cucerirea de teritorii, prin această putere a creației universului! De ce oare nu a cucerit Egiptul de la bun început? Simplu, în deșert se găsesc mai greu aliați cu care să te unești împotriva Egiptului. Dar de ce nu a folosit creativitatea infinită pentru ca să scoată un pământ din mijlocul mării și doar a despărțit marea? Simplu, avea nevoie de să trimită oamenii la războaie pentru ca prin asta să își poată mări numele de creator al universului. Iar pentru că sunt războaie este nevoie de mântuire, iar prețul mântuirii este evident binecunoscuta cruce, simbolul creștinismului.

Creștinismul a câștigat credibilitate datorită unei campanii de promovare extrem de agresivă care a fost impusă politic. Prin teatrul unei sincerități în legătură cu povești povestite sincer, prin ritualuri de umilință, monumente de artă, cântece și poezii, creștinismul a impus o propagandă agresivă de imagine prin care să obțină controlul etichetelor în plan moral. De fapt creștinismul este extrem de sărac în învățături morale, extrem de sărac în învățături pur și simplu, creștinismul este doar propagandă agresivă prin care se promovează propaganda agresivă la un control al etichetelor în plan moral. Mai mult de 99% din creștinism este propagandă pentru eticheta „Dumnezeu” și mai puțin de 1% sunt învățături morale.

Însă religia este în esență atitudinea noastră față de o etichetă. Politica însă, se referă la modul în care utilizăm o etichetă. Acceptarea sau respingerea unei etichete este religia, dar utilizarea oricărei etichete în principiu este politica. Pentru ca să utilizăm o etichetă, evident avem nevoie de un vas, iar acel vas constă din drepturile și îndatoririle cu care ne angajăm. Noi vrem să ni se respecte drepturi pentru ca să ne îndeplinim îndatoriri. Drepturile și îndatoririle spun „cine suntem”, iar acest „cine suntem”este de fapt eticheta care trebuie acceptată prin credință. Acceptarea etichetei este religia și utilizarea etichetei este politica.

Prin politică noi înțelegem de obicei statul și treburile statului, care sunt legea, aplicarea legii și justiția. În abstract sau în principiu, dacă lăsăm subiectivismul sau personajele, discutăm doar despre actul de a decide eticheta pentru un vas.

Una dintre problemele esențiale ale politicii după părerea mea, o reprezintă ceea ce eu am numit „termenii de livrare”. La fel ca și în creștinism. Lăsând la o parte iluzionismul religiei și politicii de care auzim tot timpul, mai rămâne problema termenilor de livrare în relațiile de schimb. După părerea mea, a spune că oferi ceva care nu se știe unde și când va fi și ceri în schimb ceva despre care să se știe exact când și unde va fi, asta e o practică de escrocherie. Această problemă e un element central în acest blog.

După părerea mea, instituția Parlamentului și puterea legislativă ca principiu în felul în care se practică este o mascaradă. Este o mascaradă pentru că e o dictatură. A da legi este un act dictatorial. Nu vă imaginați că sunt împotriva legii, însă eu susțin legea ca pe un angajament și nu ca pe o angajare. Într-o democrație adevărată nu ar trebui să existe puterea legislativă ci numai putere executivă și judecătorească. Mai exact statul de la începutul angajării lui prin alegeri libere ar trebui să vină cu întregul pachet de legi care să nu mai aibă dreptul să îl modifice în niciun fel decât prin demisie și noi alegeri. Altfel relația dintre stat și popor ar fi ceva de genul: Statule, ești angajatul meu poporul pentru că te-am angajat să-mi fi angajatorul meu! Cine va fi angajatul și cine va fi angajatorul dintre stat și popor în acest caz? Evident Statul va fi angajatorul poporului și poporul va fi angajatul statului. Poporul va plăti impozitele pentru ca să fie angajatul statului.

Legat de știință, din știința noastră rezultă toată politica și religia pe care o avem, însă noi folosim știința pentru ca să ne putem înșela cât mai eficient unii pe alții. Noi numim știință cunoașterea care este rezultat al cercetării. Ca să fiu foarte aspru și direct, religia este știința rezultată din învățare și nu din cercetare. Orice cunoaștere care rezultă din învățare este religie. Câtă vreme folosim experiența pentru a cunoaște acționăm științific și câtă vreme folosim învățarea pentru a cunoaște, acționăm religios. Isus era „Învățătorul” parcă, iar el învăța pe alții ceea ce era învățat de „Tatăl”.

Prin urmare, dacă vrem să vorbim de știință, trebuie să vorbim de experimentele cercetărilor. În creștinism a experimenta sau a încerca, înseamnă a ispiti, iar noi facem experimente evident atunci când ne îndoim. Când nu avem credință în „Dumnezeu” noi ne îndoim și avem nevoie de experimente. În creștinism îndoiala și ispita vin de la diavol și reprezintă diavolul, iar diavolul reprezintă răul. Oricine vrea ceva de la Dumnezeu trebuie să ceară cu credință numai după voia Lui Dumnezeu pentru ca să primească. Altfel nu va primi nimic, dimpotrivă, va primi mânia și urgia de care trebuie să aibă parte toți necredincioșii. Mai clar spus, credința care vine din ispita experimentului este de la diavol și credința care vine din presiunea răsplății și pedepsei este de la Dumnezeu.

Politica folosește răsplata și pedeapsa pentru a impune legea. Lege fără pedeapsă și răsplată nu se poate. Ori respectăm legea, ori facem experimente! Dacă facem experimente înseamnă că ne îndoim de lege! În creștinism, diavolul reprezintă această îndoială, iar această îndoială îi face pe mulți să dorească puterea și dreptul de a experimenta ei ce lege vor înlocuind suveranului. Diavolul în creștinism se spune că a fost un înger care a vrut să fie egalul lui Dumnezeu. Prin urmare, oricine se îndoiește de lege, de Cuvântul Lui Dumnezeu, este cu diavolul și deci este cu cel rău.

Alt aspect condamnat în creștinism este competiția pentru putere care constă în închinarea la idoli. Cine îl poate da jos pe Dumnezeu? Dumnezeu este veșnic Dumnezeu! Condamnarea competiției pentru putere regăsită în idolatrie, este un aspect central în creștinism și în Biblie.

Însă după cum spuneam, cercetarea, adică ispita de a încerca prin a pune la îndoială legea care este Cuvântul Lui Dumnezeu, reprezintă diavolul ca principiu. Cine este cu diavolul trebuie să se ducă în iad unde este suferința veșnică, iar cine este cu Dumnezeu trebuie să se ducă în rai unde este fericirea veșnică. Însă eu nu am nimic împotrivă, se ocupă de asta mișcările ateiste, ele se ocupă de problema înșelării prin iluzionism și o fac destul de eficient. Eu îmi propun să mă ocup în principal de problema discriminărilor în ce privește garantarea preciziei și exactității termenilor de livrare în relațiile de schimb. Am să ispitesc în legătură cu garantarea preciziei și exactității termenilor de livrare. Orice lucru care nu are un loc exact și un timp exact este un lucru care nu există. Exact cum e și cu trenul care există numai la timpul exact și numai în locul exact. Realitatea trebuie să aibă un timp exact și un loc exact, altfel e doar în mintea noastră și deci doar mințim. În jocurile de noroc trebuie să dai la schimb ceva cu un loc exact și sigur la un timp exact și sigur, pentru altceva care are un timp exact și sigur dar un loc necunoscut și nesigur. În religie și politică trebuie să dai la schimb ceva cu un loc exact și sigur și un timp exact și sigur, pentru altceva cu un loc necunoscut și nesigur și un timp necunoscut și nesigur.

Escrocheria reprezintă știința și chiar arta de a manevra inechitatea prin iluzionism legat de obiectul schimbului și negocierea discriminatorie a termenilor de livrare legat de obiectul schimbului. Escrocheria nu are ca obiect doar iluzionismul! Mișcările ateiste atacă iluzionismul, dar neglijează problema negocierii termenilor de livrare.

Problema termenilor de livrare se traduce în societate în practicile „puterii legislative” sau „legislativului”. În politică e ale democratic un dumnezeu, dar un dumnezeu care oferă fără termeni de livrare ceea ce promite! Dacă ar face și cetățenii le fel cu impozitele? În creștinism măcar există Biblia cu care le poți da în cap, dar în politică se poate schimba legea în orice moment! Care mai e oferta politicii dacă oferta se poate schimba în orice moment? Este ca și cum ai spune că dacă îmi dai impozite exacte la un loc exact și un timp exact, eu îți voi da în schimb ceea ce îmi place mie! Prin credință ceea ce îmi place mie, reprezintă ceea ce îți place ție! Eu statul reprezint cetățenii prin decizii de legi care prin credință reprezintă voința cetățenilor! Păi care legi? E doar dreptul de a da legi și nu legi! Dreptul de a da legi înseamnă putere și nu lege!

Democrația actuală constă doar în dreptul de a alege între două sau mai multe dictaturi, iar a alege o dictatură din mai multe dictaturi înseamnă dictatură.