Jocul crestinișmului

Dumnezeu este justificarea puterii

Din punct de vedere istoric și cultural, idea de Dumnezeu reprezintă justificarea dreptului prin care unii trebuie să fie stăpâni iar alții trebuie să fie sclavi. Datorită unor povești cu războaie, cum este Biblia de exemplu, care după părerea mea este manualul tupeului, este arătat că Dumnezeu este puternic în războaie, iar astfel fiind puternic, este revendicată calitatea de creator al universului și în această calitate de creator universului, se invocă dreptul de a face războaie pentru pedepsirea păcatului sclavilor de a nu-și sacrifica viața aceasta pentru viața de după moarte în războaiele pentru sclavia celor ce au puterea. Biblia este o colecție de povești despre războaie care se întâmplă din cauza „păcatului” omului și „dreptății” Lui Dumnezeu, dar și o colecție de proorociri cu promisiuni condiționate de „neprihănire” și nenorociri care ne așteaptă din cauza „păcatului”. Cu cât sunt mai multe nenorociri cu atât sunt mai adevărate proorocirile cu nenorociri și deci astfel putem avea încredere în adevărul acelor promisiuni condiționate de „neprihănire”. Dacă ești împotriva acestui adevăr și te răzvrătești pedepsind „sfinții Lui Dumnezeu” care urmează Lui Hristos purtând „crucea”, „sfinții” vor purta „crucea” dacă nu au de ales, iar apoi vor plânge și se vor văicări de răutatea făcută de „diavol”, de încercările „diavolului” pe care ei le depășesc cu „eroism” și „jertfă sfântă” și vor folosi această tânguială ca momeală pentru a atrage lumea ca să le plângă de milă și să o îndoctrineze cu „eroismul” lor care urmează să fie răsplătit în cer atunci când va vrea Dumnezeu.

Jocul puterii și spălarea creierului

Numele acestui joc este: Dacă reprezinți ceea ce vrei, atunci poți spune tot ce vrei și face tot ce vrei. Să nu existe idei ci reprezentare de idei. Să nu existe gândire ci reprezentare de gândire. Dacă reprezinți binele, atunci orice ai spune și orice ai face este bun. Dacă reprezinți adevărul, atunci orice ai spune este adevărat. Dacă reprezinți răul, atunci orice ai spune și orice ai face este rău. Dacă nu reprezinți nimic, atunci orice ai spune și orice ai face nu valorează nimic. Hai să folosim pedeapsa și răsplata pentru ca să reprezentăm ceea ce vrem și să putem spune tot ce vrem și face tot ce vrem! Acesta este jocul puterii.

Însă în afară de pedeapsă și răsplată se mai folosesc și ritualurile cu simboluri prin care se exprimă acele reprezentări. Putem discuta aici de simboluri cum ar fi uniforme, monumente, însemne, gesturi, denumiri, idoli de fapt. În trecut dar probabil și în prezent, simbolurile, ritualurile și idolatria, erau ca o limbă secretă, un limbaj codat în fel de fel de parole a fel de fel de organizații secrete care acționează prin infiltrare.

În mod normal, nu contează ce spui, ci contează cum spui, dacă pari sincer, înseamnă că spui adevărul, dacă pari serios înseamnă că meriți respect și dacă nu ești înțeles înseamnă că ești specialist. Cam asta ar fi idolatria de azi. Dacă un astfel de personaj este înconjurat de un număr mare adepți care are infiltrați și un număr de adepți ipocriți angajați să pară modele de urmat pentru restul adepților și înscenați să fie reprezentanți ai virtuții, iar ei sunt angajați să fie paznicii acelui spectacolului de teatru, atunci avem de-a face cu ceea ce numim a fi un „cult religios”.

Numai că, problema nu se limitează doar la cine controlează informația, problema este cine controlează audiența. Dacă ai informația sau poți controla informația, ești un nimeni dacă nu controlezi audiența. Oricât adevăr ai avea și oricâtă știință ai avea, toate acestea sunt irelevante fără audiență. În scopul controlului audienței se urmărește ocuparea de teritorii cât mai mari cu simboluri și icoane prin care să le arăți oamenilor că tu reprezinți ceea ce vor oamenii și deci prin asta ai dreptul să fi lăsat să spui tot ce vrei și să faci tot ce vrei în numele a ceea ce reprezinți. Însă pentru a se evita această problemă s-au inventat templele. Trebuie în principiu, reușești să le repeți cât mai mult oamenilor pe un teritoriu de influență cât mai mare că: Ceea ce vreau eu reprezintă ceea ce vreți voi și deci tot ce spun și ce fac eu este ceea ce vreți voi. Deci nu mai trebuie să vreți voi nimic pentru că acum vreau eu pentru voi! Că este în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh, că este în numele dreptății, că este în numele binelui, în numele comunismului, liberalismului sau socialismului, nu contează! Trebuie doar să reprezinți voința oamenilor pentru a le lua voința. Dacă oamenii cred asta, înseamnă că ei au încredere, iar dacă această încredere este apărată sau impusă prin exercitarea puterii, atunci înseamnă că discutăm despre o credință.

Este exact ca și cu natura tehnologiei care vrea și poate numai ceea ce îi este dat de programator și de utilizator pentru ca să vrea și să poată. Încrederea și credința sclavilor este de fapt tehnologia tradițională, sau tehnologia părintească să-i spunem. În momentul în care ai acceptat să ai încredere sau credință că identitatea cuiva reprezintă voința ta și capacitatea sau puterea ta, atunci ai luat decizia de a deveni o mașină condusă de cel care îți reprezintă voința și puterea. În termeni mai populari, asta înseamnă că ți-ai vândut sufletul, iar cel căruia ți-ai vândut sufletul este dumnezeul tău, iar atunci când faci ceea ce ți se cere, doar pentru că așa vrea dumnezeul tău și atât, atunci înseamnă că te închini lui, sau că mai bine zis, ești spălat pe creier.

A nu avea voință proprie, înseamnă a nu compara nimic pentru a face alegeri raportându-le la viață și moarte, ci a compara totul raportând numai la supunere și nesupunere. Mașinile trebuiesc conduse numai de conducătorul despre care mașinile cred că le reprezintă voința. Mașinilor nu la pasă de sine cât muncesc, mașinile îndură crucea oricând acest lucru este ordonat de către conducătorul lor. Însă aceste mașini, au și ele „libertatea” lor! Mașinile umane au „libertatea” doar de a nu se supune și atât, doar libertatea de a spune „nu”. Iar atunci când aceste mașini nu se supun „conducerii”, înseamnă că sunt stricate și deci trebuiesc duse la control pentru a fi reparate. „libertatea” sclavilor se raportează întotdeauna la două opțiuni și anume de a spune „da” sau „nu” unei singure opțiuni care este supunerea. În creștinism Hristos este eliberatorul și mântuitorul de la păcatul nesupunerii și cică ne spală de păcatul nesupunerii cu sângele vărsat pe crucea pe care a purtat-o pentru a fi prin asta un model de urmat arătând lumii „calea adevărului și vieții”. Binele și răul sclavilor nu se raportează la viață și moarte decât numai în măsura în care ideea de viață și moarte sunt reprezentate de un stăpân. Dacă te supui stăpânului înseamnă viață, iar dacă nu te supui stăpânului înseamnă moarte. În sclavie nu există idei și nu există gândire ci există reprezentanți pentru idei sau gândire, reprezentanți pentru tot.

„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”

Ioan Cap.14 Vers.6

Prin urmare, idei precum „Calea”; „Adevărul”; „Viața”; „Tatăl”, au un reprezentant, și anume Hristos, iar în numele lui Hristos, în numele lui Dumnezeu, vin fel de fel de oameni care încearcă să ne convingă să reprezinte ei tot ce le place folosindu-se de o propagandă agresivă cu ritualuri, monumente, legende, povești istorice, cântece, poezii, dansuri și alte simboluri și zorzoane cu care ei încearcă să arate dovada că ei reprezintă tot ce le place lor sau tot ceea ce este nevoie pentru a obține orice vor. Respectarea ritualurilor care simbolizează reprezentarea ideilor pe care unii oameni le reprezintă iar alții nu, înseamnă ceea ce numim de obicei a fi „respectul”. Însă noi nu ne respectăm ca ființe sau ca semeni, nu ne respectăm nevoile noastre, ci respectăm doar ritualurile și simbolurile din propaganda îndoctrinării culturale, numai în măsura în care ne ajută să putem reprezenta noi într-o măsură cât mai mare ceea ce ne place să pară că reprezentăm.

Jocul escrocheriei

Identitatea aceasta prin reprezentare, de fapt înseamnă ca eu să reprezint tot ceea ce vrei tu în mintea ta, pentru ca la schimb tu să reprezinți tot ce vreau eu în realitate. Îți dau tot ce vrei în imaginația ta și tot îmi dai în schimb tot ce vreau eu în realitate. Imaginația constă din reprezentări într-un timp și un spațiu presupus. Timpul și spațiul presupus de fiecare cum îi place lui sau presupus de toată lumea la fel cu precizie și siguranță aplicabilă în realitate, este diferența dintre imaginație și gândire. Înșelarea înseamnă să dai la schimb ceva imaginar pe ceva real.

Însă după cum am mai vorbit cu alte ocazii, fără termeni de livrare preciși discutăm numai lucruri imaginare într-un viitor imaginar, dar fără competiție, nu putem discuta despre mai bun sau mai rău, iar fără confruntare nu putem discuta despre ceea ce se poate sau nu se poate. Confruntarea, competiția și termenii de livrare sunt după părerea mea criteriile încrederii. Altfel discutăm despre idolatrie și nu despre încredere.

Noi prin religiozitate și idolatrie vrem să fim unelte unii altora oferind imaginarul și cerând în schimb realul. Să ne dăm această viață pentru viața de după moarte care va fi când va vrea Dumnezeu. Să dăm lucrurile pieritoare la schimb pentru cele nepieritoare, care vor fi când va vrea Dumnezeu, prin credință și pentru credință. Cum se poate să nu fi perfect de bun și drept dacă pui în balanță infinitul cu finitul și veșnicul cu pieritorul? Cum se poate să nu reprezinți perfecțiunea binelui și dreptății dacă te compari cu diavolul care reprezintă prin credință tot răul și pe care arunci toată vina răului? Dacă se întâmplă nenorocirile proorocite, de ce să nu avem încredere în adevăr? Dacă Dumnezeu este biruitor în războaiele pentru pământul sfânt, atunci dovedește puterea cu care a creat cerurile și pământul și deci cum să nu ne închinăm lui Dumnezeu atunci? Dacă ai vreo nemulțumire, se va rezolva la judecata de apoi care va fi când va vrea Dumnezeu și dacă nu îți place, du-te în cer după Dumnezeu dacă poți și discută! Trebuie deci să cerem iertare pentru necredință și orice lucru cerut cu credință se va da, dacă este numai după voia lui Dumnezeu și nu după voia noastră. Însă batjocura în general are și ea însă dreptatea ei! Doar că batjocura strecoară discret, dar bine planificat, niște mici erori alese strategic și schimbă macazul provocând schimbări radicale în lanț care sunt susținute apoi în continuare, ca pe ceva normal, într-o piesă de teatru care nu trebuie deranjată.

Nu contează ce se întâmplă ci important e ce pare că se crede. Dacă se întâmplă binele, nu contează de ce se întâmplă, important e cine trebuie să pună prețul binelui și cine trebuie să merite să poată plăti și cine trebuie să plătească. Dacă se întâmplă răul, nu contează de ce se întâmplă, ci important e cine stabilește vinovații răului și cine sunt vinovații care trebuie să plătească și cine trebuie iertat. Pentru asta noi trebuie să fim reprezentanți ai binelui și ai răului. Cei care reprezintă binele sunt buni orice as spune și orice ar face, iar cei care reprezintă răul, sunt răi, orice ar spune și orice ar face. Totul trebuie să se personifice pentru ca să fie numai conflicte de persoană, pentru ca oricine câștigă să reprezinte binele și oricine pierde să reprezinte răul.

Jocul sclaviei

Sclavii care sunt vinovați că sunt sclavi și trebuie să plătească prețul stăpânilor care reprezintă binele și dreptatea pentru că merită să fie stăpâni. Noi ne alegem unii pe alții pentru ca să reprezentăm ceea ce vrem și astfel să se știe cine are dreptul să pună prețul și cine este nevoit să plătească prețul. Nu există bine și rău ci doar oameni care se aleg și se evită între ei pentru ca să reprezinte binele și răul. Binele și răul în sclavie sunt cine pune prețul și cine plătește sau nu prețul și cui. Dreptatea și nedreptatea în sclavie sunt plata prețului stăpânilor de către sclavi. În legea stăpânilor este scris cine este vinovat sau nevinovat și cine merită sau nu merită. Sclavii nu merită pentru că sunt vinovați că sunt sclavi, iar stăpânii sunt nevinovați pentru că merită să fie stăpâni. Cam acestea ar fi regulile jocului în sclavie: vinovăția și meritul prin reprezentare. Stăpânii sunt cei care merită, iar sclavii sunt cei vinovați. Nu contează dacă facem binele sau facem răul, important este dacă reprezentăm binele sau reprezentăm răul. Așa că hai ca prin credință să reprezentăm tot ceea ce vor ceilalți, pentru ca în schimb, ceilalți să plătească prețul supunerii făcând numai ceea ce vrem noi și astfel să fim drepți! Dacă am făcut o înțelegere și ne respectăm înțelegerea nu înseamnă că suntem drepți? Dacă te uiți la manierismele respectului sau codului bunelor maniere ce poți observa? Ce se poate observa în manierele din ritualurile religioase? Cu toții ne înjosim și ne ridicăm, apoi iar ne înjosim și iar ne ridicăm pentru ca să reprezentăm ceea ce vrem să ne imaginăm sau ne impunem să ne imaginăm.

Gândirea și încrederea

Gândirea înseamnă operații mentale cu informații reale, iar imaginația constă din operații mentale cu informații presupuse. Filozofarea constă din operații mentale cu informații abstracte sau cu scopul de a abstractiza, adică cu idei valabile peste tot și tot timpul. Iar știința este tot ce se poate dovedi oricând de oricine experimentează prin experimente practice doar respectând instrucțiunile științei. Cei care folosesc imaginația numai cu scopul de a filozofa, vor face numai generalizări pe cât de prostești, pe atât de periculoase și iresponsabile. Vor eticheta persoane și vor încuraja astfel conflictul de persoană. Oricând invoci încrederea ca argument prin etichetări, te folosești de conflictul de persoană pentru a impune o voință. Încrederea nu poate fi un argument, încrederea este un angajament făcut cu scopul de a încredința altcuiva o sarcină. Când este invocată încrederea, problema nu mai este cum trebuie să fie efectuată sarcina, ci cine are dreptul să efectueze sarcina! Invocarea încrederii în orice confruntare, înseamnă inițierea unui conflict de persoană în acea confruntare, iar responsabilitatea conflictului de persoană aparține aceluia care invocă încrederea într-o confruntare. Respectul încrederii în orice confruntare înseamnă conflict de persoană și oricine invocă respectul încrederii într-o confruntare, inițiază un conflict de persoană. La fel este și în cazul competițiilor. Nu putem discuta despre încredere la începutul sau în timpul confruntărilor și competițiilor, pentru că altfel, la ce mai facem confruntări și competiții? Încrederea înseamnă o confruntare și o competiție terminată! Invocarea respectului încrederii la începutul sau în timpul unei confruntări sau competiții înseamnă conflict de persoană și intimidare!

Încrederea este o confuzie asumată dintre oameni și idei sau fapte. Fără confruntare și competiție de idei și fapte, persoana se va confunda necorespunzător cu acele idei și fapte, iar asta duce inevitabil la conflict de persoană și la dorința de a avea cât mai multă putere de a ne apăra de cei cu putere. Încrederea fără confruntare, competiție și livrare precisă este un cult al măștilor, o mascaradă, un dans al mascaților și un zornăit al zorzoanelor cu care să fie impresionați trecătorii. Încrederea este sfârșitul gândirii și renunțarea la gândire pentru a încredința problema celui de încredere și astfel să săpăm de problemă fără să rezolvăm nicio problemă. În felul acesta ia naștere religia care este de fapt o depravare umană. Ideea principală a creștinismului este „mântuirea”. Oamenii vor să scape de probleme fără să rezolve probleme și astfel avem nevoie de un mântuitor care să ne scape prin minuni. Este ca și cu dependența de alcool. Bem pentru ca să uităm de necazuri, iar de băutură ne vom lăsa „CURÂND”. Nu știm când ne vom lăsa de băut, nu știu nici îngerii și nici Tatăl, dar ne vom lăsa de băut curând!

Războiul pentru putere

Însă dacă tot vine vorba de depravarea umană, urmează dependența de putere care se escaladează la fel cum fuga de probleme înmulțește problemele. Dependența de putere este tot o fugă de probleme. Sclavii vor să scape, să fie eliberați și să fie protejați, iar stăpânii trebuie să pozeze în eliberatori și protectori, dar cerând în schimb pentru asta un preț care este supunerea.

Atunci când lucrurile scapă de sub control și toată încrederea se întoarce cu josul în sus, acolo este un război pentru putere.

Războiului pentru putere are o singură lege și anume: DACĂ UN RĂU PRIN CARE SE POATE CÂȘTIGA PUTERE POATE FI FĂCUT, EL VA FI FĂCUT, IAR DACĂ NU POATE FI FĂCUT, NU SE VA FACE.

Când ne aflăm într-un război pentru putere, nu mai contează ce se spune sau nu se spune, ce se face sau nu se face, toate acestea sunt prostii. Contează numai ceea ce se poate sau nu se poate. Aceasta este singura regulă în războiul pentru putere. Însă dacă se face totuși un rău sau chiar un bine, deși prin asta nu se câștigă putere, sau chiar se pierde putere, atunci ori este o răzbunare, ori este o inducere în eroare, ori este o prostie. Numai astfel putem concepe încrederea într-un război pentru putere. Deschidem ochii numai la ceea ce se poate și nu se poate, pentru că tot ceea ce se vrea și nu se vrea este numai pentru acoperirea ochilor. De aici vin și simbolurile în care ceea ce se poate este de fapt ceea ce se vrea. Aceasta este arta necredinței și înțelepciunea războiului. Dacă lucrurile nu ar sta așa, atunci ar trebui să putem discuta despre morală și dreptate, dar dacă nu putem discuta despre morală și dreptate în timp ce se exercită puterea, înseamnă că ne aflăm într-un război pentru putere în care încrederea nu poate avea la bază decât numai regula de mai sus pe care am scris-o cu majuscule.

Cine este Dumnezeu?

În teorie „Dumnezeu” este atotputernicia perfectă și infinită care a creat universul, iar în practică „Dumnezeu” este doar o înjosire sistematică a oamenilor. „Dumnezeu” este un sistem de propagandă care inițial s-a impus prin război și apoi s-a asimilat ca tradiție de obiceiuri, de ritualuri și simboluri care să reprezinte morala, creat cu scopul perpetuării condițiilor de ipocrizie și de înșelare și pentru a justifica, proteja și escalada atitudini sado-masochiste specifice unei societăți a sclaviei și a dependenței de putere care să pară justificate. Natura însă nu are un stăpân care să se țină de minuni ci are niște legi pe care omul le poate cunoaște prin metodele științifice. Viața în natură nu este atotputernică ci se poate distruge, iar nevoile vieții în natură sunt întotdeauna limitate. Excesele și insuficiența distrug viața, iar ideea de a stăpâni natura prin miracole și minuni explicate prin ideea atotputerniciei este de fapt ideea de haos. Pentru a evita excesul și insuficiența trebuie să înțelegem că noi trebuie să avem în posesie numai ceea ce avem nevoie și numai atunci când avem nevoie. Noi în școală suntem învățați să ne sacrificăm pentru ca să acumulăm cât mai mult, în economie la fel trebuie să ne sacrificăm pentru ca să acumulăm cât mai mult. Asta este în mod evident rețeta perfectă de distrugere a vieții. Dacă vrei să faci un manual al distrugerii vieții, tot ce ai de explicat este că excesul și dependența de putere trebuie să aducă încrederea în minuni pentru care să ne sacrificăm prin insuficiență. Nu există nevoi umane ci există doar merit. Dacă există nevoi, există doar dependența de cât mai multă putere pentru a ne apăra de cei cu putere prin sacrificiile sclavilor. Ce altceva ai putea scrie într-un manual care să prezinte o rețetă perfectă de distrugere a vieții? Avem nevoie de excese pentru a ne apăra de insuficiență și avem nevoie de sacrificiul insuficienței pentru a spera la minunea excesului. Confuzia între fuga de probleme și rezolvarea problemelor prin încrederea în cine trebuie să rezolve totul și nu știința sau priceperea. Problemele se evită prin încredere dar se rezolvă prin pricepere, însă priceperea are ca scop distrugerea și încrederea are ca scop înșelarea. Asta trebuie să fie manualul distrugerii și autodistrugerii. Respectând asta, devenim pregătiți să ne apărăm unii de alții și oricine se poate apăra este un pericol. Astfel se face că avem nevoie de cât mai multe mijloace de apărare pentru ca să apărăm cât mai multe mijloace de apărare. Vrem ca prin minunea încrederii în cine trebuie să acumulăm tot ce poate fi util, în loc să avem prin știință, numai ceea ce avem nevoie, numai atâta cât avem nevoie și numai atunci când avem nevoie. Știința nebunilor se limitează doar la faptul că totul este posibil doar alegându-ne și evitându-ne unii pe alții în mod potrivit. Însă ar trebui să înțelegem că orice lucru care poate fi util este inutil. Util este numai ceea ce este util și inutil este orice poate fi util. A putea fi nu este totuna cu a fi! Altfel vom avea nevoie de minuni pentru excese și sacrificii pentru insuficiență. Vom avea nevoie de religie și îndoctrinare care să ne spună că pentru asta poftele vieții trebuie să fie păcatul și sacrificiul vieții trebuie să fie sfințenia, în numele credinței adorației absolutului, pentru minunea mântuirii lumii de dincolo. Rețeta perfectă și știința exactă a sclaviei, războaielor și distrugerii lumii.

Adevărul Lui Dumnezeu

Citind însă multe dintre proorociri de exemplu, eu îmi dau seama că toate se pot împlini, deși parcă multe dintre ele sunt scrise de niște oameni drogați. Se pot hipnotiza și sugestiona persoane sub influența unor substanțe halucinogene și astfel ei pot fi chiar cât se poate sinceri și cinstiți în toate mărturiile lor, iar când ceva nu mai funcționează, o promisiune nu se poate realiza, se înscenează un păcat și o răzvrătire care evident trebuie să fie pedepsită în așa fel încât să fie remediată orice problemă cu orice fel de făgăduințe fabuloase. Dacă se proorocesc dezastre fabuloase care nu se pot realiza, se înscenează o pocăință, ceva ritualuri și apare iertarea față de care trebuie să-i fim datori cu viața. Biblia este plină de astfel de practici și nu mai stau să menționez. În rest, se poate rezolva totul doar cu iluziile drogurilor.

Însă iată în continuare și o mică mostră:

„După acestea, m-am uitat și iată o ușă era deschisă în cer și glasul cel dintâi – glasul ca de trâmbiță, pe care l-am auzit vorbind cu mine – mi-a zis: Suie-te aici și îți voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea.
Îndată am fost în duh; şi iată un tron era în cer și pe tron ședea Cineva.
Și Cel ce ședea semăna la vedere cu piatra de iasp și de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, cu înfățișarea smaraldului.
Și douăzeci și patru de scaune înconjurau tronul și pe scaune douăzeci și patru de bătrâni, șezând, îmbrăcați în haine albe și purtând pe capetele lor cununi de aur.
Și din tron ieșeau fulgere și glasuri și tunete; și șapte făclii de foc ardeau înaintea tronului, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu,
Și înaintea tronului, ca o mare de sticlă, asemenea cu cristalul. Iar în mijlocul tronului și împrejurul tronului patru ființe, pline de ochi, dinainte și dinapoi.
Și ființa cea dintâi era asemenea leului, a doua ființa asemenea vițelului, a treia ființa avea fata de om, iar a patra ființa era asemenea vulturului care zboară.
Și cele patru ființe, având fiecare din ele câte sase aripi, sunt pline de ochi, de jur împrejur și pe dinăuntru, și odihnă nu au, ziua și noaptea, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine.
Și când cele patru ființe dădeau slavă, cinste și mulțumită Celui ce șade pe tron, Celui ce este viu în vecii vecilor,
Atunci cei douăzeci și patru de bătrâni, căzând înaintea Celui ce ședea pe tron, se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor și aruncau cununile lor înaintea tronului, zicând:
Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava și cinstea și puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile și prin voința Ta ele erau și s-au făcut.”

Apocalipsa Cap.4 Vers.1-11

Iată în continuare și ceva documentație legat de influența drogurilor care am găsit pe internet:

Droguri Halucinogene și disociative

În rest, se poate invoca necredința ca scuză pentru orice fel de problemă după cum este scris:

„Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc disprețuit decât în patria lui şi în casa lui.
Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinței lor. ”

Matei Cap.13 Vers.57-58

Prin urmare, „minunile” se fac numai între cei care vorbiți să aibă „credință”! Dacă te-ai îndoit, gata cu minunile, gata cu vindecările pentru că te-ai îndoit! Minunile sunt numai cei vorbiți să creadă ceea ce trebuie! Iată în continuare și un exemplu:

„Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.
Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat.
Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!
Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă.
El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.
Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!
Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?
Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.
Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu.
Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.
Şi, cunoscându-L, oamenii locului aceluia au trimis în tot acel ținut şi au adus la El pe toţi bolnavii.
Şi-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; și câți se atingeau se vindecau.”

Matei Cap.14 Vers.25-36

Sau:

„Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.
Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?
Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. ”

Matei Cap.17 Vers.18-21

Iar după toate acestea, evident urmează sfânta tradiție a poveștilor sincere, pentru că nouă tot ne place să avem încredere în oamenii sinceri, creduli și inconștienți ca niște prunci:

„În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor?
Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor,
Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.
Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic.
Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.
Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. ”

Matei Cap.18 Vers.1-10

După care, urmează să avem încredere în adevăr și evident să ne întoarcem la adevăr! Cum putem să nu avem încredere în adevăr? Iată deci adevărul:

„Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot.
A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare şi a treia parte din mare s-a prefăcut în sânge;
Şi a pierit a treia parte din făpturile cu viaţă în ele, care sunt în mare, şi a treia parte din corăbii s-a sfărâmat.
Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor.
Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor şi ziua să-şi piardă din lumină a treia parte, şi noaptea tot aşa.
Şi am văzut şi am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului şi striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiţei celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbiţeze! ”

Apocalipsa Cap.8 Vers.7-13

Dar lăsăm așa că merge! Este adevărul sacrificiului care cică dovedește adevărul creației! Puterea sacrificiului care cică dovedește puterea creației! Este știința corupției minunilor săvârșite între cei vorbiți să creadă numai ce trebuie și sfânta tradiție a poveștilor sincere propovăduită prin credulitatea și smerenia pruncilor ascultători de care se ocupă cei trei magi!

„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.
Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?
Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul:
„Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”.
Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.
Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.
Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.
Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.
Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.
Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:
„Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”.
După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt,
Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.
Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.
Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.
Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.”

Matei Cap.2

Eu nu mă pricep la magia egipteană pentru ca să ghicesc treburile cu nașterile Lui Dumnezeu și să aranjez sacrificii de prunci pentru plecările nicăieri altundeva decât în Egipt, dar știu că un creator al universului ar fi trebuit să folosească creația și nu războaiele pentru a da un pământ în care să curgă miere și lapte! Chiar așa uităm că Dumnezeu parcă trebuia să fie creatorul universului? Chiar așa Dumnezeu își dovedește atotștiința luându-se la întrecere cu vrăjitorii egipteni în minuni în loc să ne învețe știința prin care se fac minunile? Chiar așa Dumnezeu alege nimic altceva decât războaiele dintre oameni și sacrificiile pentru a se descoperi lumii în calitate de creator? De ce nu a plecat Dumnezeu singur la război și s-a folosit de oameni? La creația universului nu a avut nevoie de ajutorul oamenilor și avea nevoie de ajutorul oamenilor în războaie? Sau poate că oamenii devin mult mai buni la suflet în urma educației părintești a războaielor?

„”Ne-am întors apoi de acolo şi am mers către Vasan, însă ne-a ieşit înainte cu război Og, regele Vasanului, la Edrei, cu tot poporul său.
Dar Domnul mi-a zis: Nu te teme de el, căci îl voi da în mâinile tale pe el şi tot poporul lui şi tot pământul lui, şi vei face cu el ce-ai făcut cu Sihon, regele Amoreilor, care a trăit în Heşbon.
Domnul Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre şi pe Og, regele Vasanului, cu tot poporul lui, şi noi l-am bătut, încât nimeni de la ei n-a rămas viu.
În vremea aceea am luat toate cetăţile lui, că n-a fost cetate pe care să n-o luăm de la ei. Am luat şaizeci de cetăţi, toată latura Argob, ţara lui Og al Vasanului.
Toate cetăţile acestea erau întărite cu ziduri înalte, cu porţi şi cu încuietori, afară de cetăţile neîntărite care erau foarte multe.
Şi le-am nimicit, cum făcusem şi cu Sihon, regele Heşbonului, pierzând fiecare cetate cu bărbaţi, femei şi copii.
Iar toate vitele şi cele jefuite prin cetăţi ni le-am luat ca pradă.”

Deuteronomul Cap.3 Vers.1-7

Sau asta probabil trebuie să fie singura pedeapsă a păcatului care se poate da? Însă prin deșert probabil că nu prea se pot găsi aliați împotriva egiptenilor, iar vecinii egiptenilor trebuie să fie ocupați în războaiele cu Israel, pentru că asta e numai bine pentru săracii de egipteni care au muncit așa de mult la acele piramide, bolovani sau ce au ei pe acolo. Probabil că au fost și multe accidente de muncă, dar nu e nimic, pentru că, probabil abia ai ce să le dai ce să mănânce la sclavi. Sclavii nu trebuie să aibă și ei ce mânca? Nu merită și ei o mică răsplată după atâtea munci istovitoare în soare? Ce altă răsplată îi putea motiva pe săracii egipteni să accepte de bună voie niște munci așa grele pentru ca noi astăzi să putem admira și lăuda frumusețile deșertului? Cine dorește pacea, atunci trebuie să plătească, dar dacă pui pe altcineva să plătească în locul tău pentru că tu te pricepi să îl vinzi, înseamnă că ai un mântuitor care va purta el crucea mântuirii tale! Oare cine o fi purtat crucea piramidelor? Cu siguranță că Egiptenii! Însă nu putem ști cu siguranță ce s-a întâmplat, știm numai ceea ce se poate ști de la oamenii sinceri care nu ar fi avut niciodată vreun interes să mintă sau să păstreze vreun secret pentru că s-ar fi aflat imediat pe televiziunea, ziarele și internetul de la vremea aceea, când se credea numai ceea ce era dat să se creadă de către cine avea acest drept, iar cine nu credea, trebuia să moară. Dar probabil că existau și foarte multe mijloace de transport avansate și disponibile cu ajutorul cărora oricine era lăsat să se poată deplasa oriunde și oricând, prin toate frumoasele deșerturi și fără nicio primejdie pe drum pentru ca să vadă totul, iar apoi se putea întoarce rapid de acolo pentru că era lăsat de localnicii care erau sigur foarte pașnici și putea povesti apoi oricui era dispus să creadă numai ceea ce vede, dacă este plătit sau avea mult timp liber în care învăța multe limbi străine în care să știe să scrie și să citească la fel ca toată lumea și astfel putea să tot povestească oricui și nu avea nimic altceva de făcut decât să facă numai ceea ce este plătit să facă și astfel să nu moară ci să trăiască cât mai bine la stăpânul său unde trebuia să ceară voie pentru orice, iar primul lucru la care se gândea să ceară voie, era evident explorarea frumoaselor deșerturi.

„Când însă te va întreba după aceea fiul tău şi va zice: Ce înseamnă aceasta?, să-i spui: Cu mână puternică ne-a scos Domnul din pământul Egiptului, din casa robiei.
Că atunci când se îndărătnicea Faraon să ne dea drumul, Domnul a omorât pe toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului, de la întâi-născutul oamenilor până la întâi-născutul dobitoacelor. De aceea jertfesc eu Domnului pe tot întâi-născutul de parte bărbătească şi pe tot întâi-născutul din fiii mei îl răscumpăr.
Să fie dar aceasta ca un semn la mâna ta şi ca o tăbliţă deasupra ochilor tăi, căci cu mână tare ne-a scos Domnul din Egipt!”
Iar după ce Faraon a dat drumul poporului, Dumnezeu nu l-a dus pe calea cea către pământul Filistenilor, care era mai scurtă; căci a zis Dumnezeu: „Nu cumva poporul, văzând război, să-i pară rău şi să se întoarcă în Egipt”.”

Ieșirea Cap.13 Vers 14-17

Dar război împotriva cui? Război împotriva Egiptului poate! Dar nu ar trebui să credem toate prostiile nebunești, mai ales dacă poveștile asemănătoare întotdeauna se pot înlocui ușor în tradițiile viului grai la fel ca orice falsuri care trebuie să semene cu originalul pentru a putea înșela! Nu este mai bine așa cu o țărișoară acolo și câteva minciuni decât exterminarea? Dar să nu credem toate prostiile și hulele care ar trebui pedepsite cu moartea! Oricum, nu se poate ști cu exactitate ce influență a avut Egiptul, eu oricum nu am încredere în nimeni, important este doar că e total irațional un creator al universului să folosească oamenii în războaie pentru pământuri. Asta este tot ce contează! Însă indiferent ce s-ar fi întâmplat, de ce ar trebui oare să fie secretele ușor de crezut de oricine? De ce ar trebui oare să fie secretele ușor de luat în serios de oricine? Care om rațional și sănătos la cap ar lua în serios niște nebuni care delirează? Nu ar fi mai bine ca oamenii raționali să râdă și să plece dorind să ignore bizareriile nebunești cu ritualuri de umilință? Prin urmare, care ar putea fi metodele cele mai potrivite de a ține un secret? Însă nu trebuie să ne facem griji, pentru că toate vor avea un sfârșit. Sfârșitul lumii! După cum spuneam, totul trebuie să se personifice în reprezentanți pentru ca să fie numai conflicte de persoană, pentru ca oricine câștigă să reprezinte binele și oricine pierde să reprezinte răul. Întâi vin hristoșii mincinoși, iar ultimul care reușește să convingă este cel adevărat și astfel se împlinește adevărul în care noi trebuie să avem credință, pentru ca să ne mântuim și să nu ne ducem în chinurile veșnice ale iadului.

„Şi ieşind Iisus din templu, S-a dus şi s-au apropiat de el ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului.
Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeţi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească.
Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?
Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva.
Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi.
Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul.
Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.
Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu.
Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii.
Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.
Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.
Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.
Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.”

Matei Cap.24 Vers. 1-14

Însă nu trebuie să ne facem griji pentru că sunt doar niște nebuni care nu pot fi luați în serios și deci nu se pot baza pe nimic atunci când fac cele mai înfiorătoare afirmații despre sfârșitul lumii. Trebuie să vină dezastre pentru ca ei să se poată lăuda cu adevărul lor din proorociri, dar poate că avem noroc și nu vine niciun dezastru. Însă dacă suntem inconștienți ca niște prunci, credem ca niște prunci, pentru ca prin această sinceritate inconștientă să devenim credibili, atunci ce mai contează? Pentru cine a plătit Hristos pe cruce cacă nu pentru niște astfel de oameni? Pentru inconștiență, credulitate, frică, sacrificiu, lumea de dincolo și învierea care va fi când va vrea Dumnezeu, exact ceea ce are nevoie adevărul sclaviei și războaielor! Oricine trebuie să plătească un preț, este un sclav! Deci pentru cine este această religie?

„Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga.
Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.
Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.
Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet.
Şi zicând: Dacă Tu eşti regele iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!
Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor.
Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi.
Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?
Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.
Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.
Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.
Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc.
Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul.”

Luca Cap.23 Vers.33-46

Iar apoi urmează și morala! Să nu uităm morala!

„Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.”

Matei Cap.7 Vers.12

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.”

Ioan Cap.15 Vers.12-13

În mod evident discutăm despre o conspirație politică și o instituție politică de spălare a creierului, pentru impunerea și promovarea a unei supuneri cât mai inconștiente a sclavilor, pe fondul suferinței, sacrificiului, terorii și morții! Mulți ar fi tentați să afirme că eu exagerez, dar trebuie să ne uităm la opțiunile de utilitate a puterii care s-a urmărit și la fapte pentru a judeca intențiile, pentru că orice altceva este doar intimidare și momeală care nu se poate lua în serios! Până și intențiile sunt date pe față în cel mai cinic mod, după cum am și arătat!

„Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră.
Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.
Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.”

Luca Cap.5 Vers.9-11

Totul a fost plănuit intenționat și pe față, fără nicio grijă, pentru că este în caracterul oamenilor să refuze să creadă adevărul și să accepte adevărul, iar în trecut erai condamnat la moarte dacă te certai cu autoritățile! În acele vremuri importantă era supunerea și nu gândirea! Dacă aveai gândire, oricum nu erai ascultat de nimeni și erai considerat nebun! În cel mai bun caz erai racolat să folosești mintea exclusiv în slujba autorităților pentru o răsplată, iar dacă nu te supuneai, erai considerat un trădător și erai omorât! Iar astăzi cui îi place să recunoască că el este un prost și un nebun dacă s-a angajat în prostie și nebunie? Cui îi place să se certe cu proștii și nebunii care se cred deștepți lăudându-se cu prostia și nebunia? Dacă se întâmplă răul, important este vinovăția, iar dacă se întâmplă binele, important este prețul! Totul este să aranjezi ca vinovăția și prețul să fie numai sub controlul elitei și să cadă întotdeauna numai pe spinarea mulțimilor prostite și spălate pe creier, indiferent ce s-ar întâmpla! Dar nu contează! Dacă este tradiție, este istorie și deci este cunoaștere și știință, cu care te poți lăuda că ești deștept și din care poți trăi bine!

„De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze.
Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta.
Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.
Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.”

Matei Cap.16 Vers.21-27

În concluzie, religia este o creație a politicienilor și o conspirație politică. Singurul lucru la care au cugetat zi și noapte, regii și politicienii vremurilor de demult, a fost cum anume să devină dumnezei! Religia dintotdeauna a fost o decizie politică și rămâne o decizie politică. Puterea are nevoie să înjosească oamenii, iar religia este un cult al înjosirii oamenilor impus politic. Politica în esență înseamnă uz de încredere. Însă cum poți face uz de o încredere dacă ea nu există? Numai că politica vremurilor de demult nu se vroia a fi un uz de încredere ci un control al încrederii. Adică exact ceea ce face religia! Religia se vrea a fi o știință aplicată a controlului încrederii oamenilor, utilizând numai jocul schimburilor și fără nicio activitate productivă. La fel și politica. Politica nu produce absolut nimic în societate. Politica face uz numai de jocul schimburilor și atât. Politica este ca un vas gol care are nevoie de încrederea că va fi umplut, iar în acest scop folosește legea și forța pentru a fi umplut, dar fără nicio activitate productivă. Religia urmărește exact același lucru, doar că prin ea se mai urmărește și un control al dorinței de violență la nivel de individ. După părerea mea însă, încrederea nu trebuie controlată ci trebuie câștigată prin confruntate și competiție deschisă în dezbateri de idei și termeni de livrare preciși și siguri în timp și spațiu pentru orice cerere și ofertă.

Anunțuri