Ce înseamnă a fi spălat pe creier?

O persoană spălată pe creier va căuta să respecte sau imite fără nici un discernământ, orice comportament, făcând orice, pentru o recunoaștere într-un anumit grup, un statut social sau o etichetă. Spălarea de creier are aspect pozitiv și negativ în privința autorității, în sensul că implică alegerea și evitarea, ex.: „Dumnezeu” Vs. „diavolul”. O persoană spălată pe creier se uită numai la ceea ce îi este arătat de autoritate, cunoaște numai ceea ce îi este arătat de autoritate, are numai ceea ce îi este dat de autoritate și evită sau ignoră tot ceea ce nu este de la autoritate doar pentru că nu este de la autoritate, iar acea autoritate nu trebuie să fie neapărat impusă ci poate să fie și aleasă.

Discutăm despre o spălare de creier atunci când etichetele joacă rolul de argumentare în afirmații sau justificare de acțiuni, în sensul că dacă ai pune o insignă de doctor unei persoane și ai îmbrăca-o într-un halat alb, acest lucru ar constitui educația și pregătirea necesară aptitudinilor de doctor. Cuvinte sau sintagme precum: „har”, „știință  secretă”, „mister”, „minune”, dacă sunt folosite ca argumente, discutăm despre o practică de spălare a creierului. Chiar și cuvintele „știință” sau „științific”, sunt tot practică a spălării de creier dacă le folosim pe post de argumente sau argumentare. Atunci când spunem: „știința afirmă…” pentru ca să argumentăm afirmații, avem de-a face în mod evident cu o practică a spălării de creier.

Încrederea nu este un argument! Încrederea este o renunțare la gândire, iar dacă încrederea este folosită pe post de argument, discutăm despre o spălare a creierului. A face apel la încredere înseamnă a renunța la sarcina de a gândi și a încredința altcuiva această sarcină. Încrederea este o fugă de probleme și nu o rezolvare a problemelor, iar fuga de probleme nu se poate invoca drept argument în rezolvarea problemelor. Faptul că ai lăsat pe altcineva să se ocupe de o problemă, iar acea problemă a fost rezolvată, acest lucru nu explică rezolvarea acelei probleme! Atunci când pretindem că încrederea sau lipsa încrederii este o explicație, înseamnă că fie suntem spălați pe creier, fie vrem să spălăm pe creier pe altcineva. Este ca și cum ai spune că incapacitatea ta este un argument care dovedește capacitatea altcuiva, iar acest lucru este în mod evident o eroare de gândire. Dacă ești incapabil să rezolvi o problemă și ai acordat încredere altcuiva să se ocupe de acea problemă și recunoști și afirmi acest lucru, tu nu mai poți da lecții în acea problemă pentru că altfel înseamnă că ești nebun! Dacă vrei să dai lecții în problema în care ai acordat încredere altcuiva să se ocupe, trebuie să chemi pe cel căruia i-ai acordat încrederea pentru ca să te reprezinte! Dacă încredințezi altcuiva o problemă pentru că tu te consideri incapabil în acea problemă, tu pierzi dreptul de a da lecții la acea problemă prin cuvântul și angajamentul tău cu care ai acordat încrederea! Altfel înseamnă că știința și pregătirea de a rezolva o problemă constă în încredințarea problemei altcuiva, sau că dreptul altcuiva de a rezolva o problemă, reprezintă știința și pregătirea de a rezolva acea problemă! Spălarea creierului este deci o incurajare a dorinței de a evita anumite probleme și a le încredința unei autorități într-un climat presiune permanentă prin intimidare colectivă și contaminare colectivă cu sentiment de inferioritate și impunerea unor ritualuri prin care să fie exprimată inferioritatea, pentru recunoașterea ca argument a unui drept exclusiv al cuiva de a reprezenta voința unui grup. În momentul în care cineva manifestă o astfel de abordare, chiar și dacă este mai elegantă și fără a face uz de toate metodele posibile, înseamnă că discutăm despre spălare de creier.

Încrederea nu poate fi un argument pentru încredere, iar onorarea unor sarcini încredințate nu pot argumenta încrederea. Încrederea se argumentează numai prin disponibilitatea cât mai mare pentru confruntări în dezbateri deschise a tuturor părților care se contrazic, competiție deschisă de cât mai multe oferte și termeni de livrare cât mai exacți și siguri pentru oferte. Demonstrațiile, prestigiul, loialitatea sau tradiția sunt doar niște subiecte de dezbatere pentru confruntări și nu criterii sau dovezi pentru justificarea încrederii. Răul este începutul și sfârșitul unui bine și orice rău este întotdeauna un bine făcut prost. A fi împotriva răului înseamnă a fi împotriva începerii binelui, împotriva progresului și împotriva schimbării. Răzbunarea înseamnă a fi împotriva răului, iar motivul pentru care ne omorâm unii pe alții este că vrem să ne împotrivim „răului”. Noi trebuie să murim pentru ca să fim siguri că nu greșim sau că nu facem răul. Nu putem supraviețui fără să ucidem pentru a ne hrăni, iar binele este întotdeauna un rău mai acceptabil decât alt rău pentru că altfel ar trebui să discutăm despre perfecțiune.

Demonstrațiile sau tradiția nu pot dovedi nimic la oameni și la ființe. Viața este viitorul care explică prezentul și trecutul, iar moartea este trecutul care explică prezentul și viitorul. Trecutul poate dovedi ceea ce pot sau nu pot oamenii în prezent și viitor pentru că numai moartea poate fi utilă sau inutilă vieții, dar ceea ce vor acum sau au vrut cândva oamenii se vede numai din consecințe. Dacă știm în spre ce ne îndreptăm nu înseamnă că știm unde vom ajunge pentru că important este unde ne oprim și nu pe unde trecem. Dacă ne îndreptăm înspre ceva peste care nu putem trece, ne îndreptăm înspre ceva unde ne vom opri. Numai așa se poate cunoaște destinul omului. Însă atunci când folosim încrederea, nu mai suntem noi cei care mergem, ci noi ne-am oprit lăsându-ne purtați de către cel căruia i-am acordat încrederea. Cel care acordă încrederea nu poate reprezenta în cuvânt sau decizie pe cel în care are încredere în problema acelei încrederi pentru că este absurd! În acest caz încrederea ajunge să țină locul priceperii și științei, iar asta înseamnă spălare de creier.

Noi cunoaștem ceea ce vedem și ceea ce am înțeles, iar dacă nu cunoaștem înseamnă că avem nevoie să vedem și să înțelegem și dacă cunoaștem înseamnă că nu mai avem nevoie să vedem și să înțelegem. În confruntare se face lumină și putem vedea opțiunile, iar în competiție putem deosebi cât mai bine opțiunile bune de cele rele și dacă ceea ce vedem, nu este într-un timp și un spațiu exact și la fel pentru toată lumea, înseamnă că ceea ce vedem este doar imaginație și nu realitate. Atunci când mintea operează corect cu informații presupuse lucrează imaginația și nu gândirea, iar informațiile presupuse sunt reprezentări de lucruri care nu au un timp și un spațiu exact și sigur în realitate. Atunci când dovedim că o presupunere este o opțiune reală sau o alegere reală, înseamnă că argumentăm.

Fără dovezi privind realitatea sau fezabilitatea exactă în timp și spațiu real, discutăm numai presupuneri și imaginație și nu de gândire. Însă dacă toate acestea sunt reprezentate de oameni care se aleg unii pe alții și se evită unii pe alții, esențială va fi violența cu ajutorul căreia persoanele trebuie să se impună sau să se evite. Dacă gândirea nu mai există ci este doar reprezentată de persoane și tot ce putem face este să ne alegem sau să ne evităm unii pe alții, violența va fi esențială în existența noastă, pentru că a contrazice un reprezentant înseamnă conflict de persoană. Atunci când noi contrazicem reprezentanți, noi nu contrazicem argumente ci contrazicem persoana care reprezintă argumentele în calitate de reprezentant al argumentelor. Astfel vom avea nevoie de războaie pentru a ne alege și a ne evita unii pe alții și nu va mai rămâne timp de știință și pricepere pentru că ziua este aceiași pentru toată lumea în același timp. Încrederea este o confuzie asumată ca risc, între o persoană anume și orice alte lucruri, prin ceea ce noi numim actul de a fi „reprezentant”, iar „imaginea” reprezintă disponibilitatea noastră de a oferi această încredere unei persoane anume care are această „imagine”. Atunci când orice poate fi orice prin unitatea în confuzie, înseamnă că este întuneric pentru că în întuneric orice poate fi orice. Prin încrederea în acești reprezentanți deci, fie ne aflăm sub stăpânirea puterii întunericului, fie facem uz de această putere a întunericului.

Încrederea este precum a folosi o lumină mică pentru un spațiu mai mic cu scopul de a avea lumină mai puternică în acel spațiu mai mic. Mintea singură a unui om nu poate face lumină pentru el peste toate alegerile și opțiunile de lucruri în spațiu și timp nelimitat. Astfel că, omul trebuie să se specializeze numai pe o bucățică, iar în rest el trebuie să se bazeze pe încrederea în alții pentru a putea face alegeri și astfel se ajunge ca întunericul să devină la fel de important ca și lumina, pentru că o lumină mică nu luminează nimic într-un spațiu infinit și un timp infinit.

În minte suntem liberi să alegem existența, inexistența, locul și timpul lucrurilor. Dacă nu mai există minte ci doar persoane care reprezintă mintea, noi vom avea nevoie de violență pentru a ne impune ce să reprezentăm fiecare. Dacă nu rezolvăm problemele în mintea noastă cum le vom rezolva oare în realitate? Le vom rezolva la fel ca animalele, pentru că animalele nu prea au minte, folosind fiecare toată capacitatea lui de distrugere de care dispune. Pentru ca să reușești ceva ai nevoie de mai multe încercări pentru că foarte rar poți reuși din prima. Dacă noi nu încercăm în minte ceea ce vrem să reușim, inevitabil vom face foarte mult rău în încercările noastre folosind realitatea fizică pe post de minte. Astfel devenim un pericol unii pentru alții și avem nevoie să ne apărăm unii de alții, iar dacă noi ne distrugem unii pe alții se va ridica întrebarea: Oare cine să distrugă pe cine? Iar pentru că întotdeauna cei puternici îi distrug pe cei slabi, noi vom avea nevoie de cât mai multă putere pentru a ne apăra de cei cu putere. Și cum întrebarea este: Oare cine să distrugă pe cine? astfel interesul se va concentra pe puterea de distrugere. Trebuie să distrugem distrugerea, iar asta se face prin puterea de a distruge. Degeaba ne amăgim cu egoismul și altruismul când sensul vieții este distrugerea distrugerii. Dacă ești egoist, ești un distrugător, iar dacă ești altruist, ești o unealtă a distrugătorului. Prin urmare, este nevoie de încredere sau de gândire atunci când ne distrugem unii pe alții? Cu ce scop poate fi cerută încrederea între oameni atunci când oamenii se distrug unii pe alții? Cu ce scop poate fi cerută o încredere câștigată fără confruntare, competiție și termeni de livrare?

Dacă ai acceptat un schimb în care să plătești un preț cu termeni de livrare pentru o ofertă fără termeni de livrare, drept este să plătești prețul respectând termenii de livrare întocmai după cum a fost înțelegerea! Iar dacă tu crezi că ai făcut o înțelegere proastă prin asta, înseamnă că ești prost și deci trebuie să recunoști că ești prost în fața întregii lumi și să te rușinezi de prostia ta în fața întregii lumi acuzând în același timp de prostie pe toți ceilalți care au făcut înțelegerea pe care ai făcut-o tu și care se laudă că sunt deștepți cu asta în fața întregii lumi. Nu contează ce contrazici, important este pe cine contrazici, pentru că binele și răul, dreptatea și nedreptatea au reprezentanți! Tu CINE EȘTI pentru ca să dai lecții? Dacă ești un gunoi, atunci tot ce spui și tot ce faci este de aruncat. Locul gunoaielor este la groapa de gunoi, iar gunoaiele care se cred mari, trebuie să dea lecții numai gunoaielor și numai la groapa de gunoi. Cam așa stau lucrurile de obicei cu încrederea câștigată pe nedrept.

În general această spălare a creierului este instituționalizată politic prin culturile religioase. Se spune că Biserica este separată de stat și de politică, dar nu este așa, Biserica și culturile religioase sunt instituții politice prin care se urmărește o promovare agresivă a modelului de sclav. Uzul de încredere este politica, iar încrederea este religia. Cum poți exploata încrederea dacă ea nu ar exista? Cum poți exploata credulitatea dacă ea nu ar exista? Încrederea este o fugă de anumite probleme, o evitare a unor probleme și o încredințare a lor în mâinile altora, în mâinile elitei politice și a celor ce controlează posesiunile materiale. Trebuie să urăști materia și să iubești cumva „spiritul”, imaginarul mai exact! Trebuie să dai materia în schimbul spiritului, să dai viața aceasta în schimbul celei viitoare! Te folosești de abstinența sexuală pentru ca să-i faci pe oameni să se gândească la sex, condiționezi familia de sexualitate și distrugi familia, după care ai cu ce „morală” să bați la cap oamenii amărâți care se ceartă între ei și lasă astfel politica „cui trebuie”. Însă familia trebuie să fie doar o responsabilitate a creșterii și educării copiilor și nu un ritual sexual, dar dacă ar fi așa, cu siguranță că cei din politică ar avea probleme. Societatea are nevoie de probleme pentru ca în schimbul rezolvării acelor probleme să se ceară un preț creându-se astfel alte probleme care să se rezolve cu un alt preț și tot așa. Sclavia are nevoie de oameni educați în suferință și nu în pofte, iar sexualitatea înseamnă lipsă a secretelor în timp ce politica presupune minciună. Moralitatea monopolului sexualității e o idee politică, la fel și scărpinatul sufletului prin supunere pentru a-i ședea bine în lumea de dincolo. De aceea principala problemă a sclavilor trebuie să fie ca numai spiritul să fie scărpinat bine în această lume prin ritualuri de supunere pentru că altfel cică nu îi va șade bine în viața de apoi. Unii sunt cu problemele cerului și astfel alții își pot vedea liniștiți de problemele pământului. E și asta o afacere! Te înscenează într-o piesă de teatru care nu trebuie deranjată să pari mai moral și mai răspunzător înaintea Lui Dumnezeu! Când mulțimile joacă teatru în grup fără să li se spună că joacă teatru, oamenii încep să poftească înșelarea. Nu este frumos să te simți moral și răspunzător înaintea altora? Dacă poartă și noroc? Cum să nu poarte noroc să pupi moaște și icoane? Icoanele plâng, moaștele cică miros frumos! Dacă poartă noroc să le pupăm? Hai să punem și bani la ele că poate așa le convingem mai ușor să ne poare noroc!