Educația vs. îndoctrinarea

Prin educație de obicei se înțelege, activitatea socială organizată prin care se urmărește în mod sistematic dezvoltarea intelectuală. Prin sistem eu înțeleg, orice mecanism construit cu scopul multiplicării de mecanisme identice. Un ceas de exemplu este un mecanism, dar o fabrică de ceasuri este un sistem. Un sistem este o mașină de făcut mașini sau un mecanism de produs mecanisme. În economie și afaceri de exemplu, cuvântul „sistem” este folosit aproape în toate cazurile numai cu acest înțeles. Iar sistematic trebuie să însemne, aplicarea unor principii, cu scopul nu doar de a obține un rezultat, ci de a obține o multiplicare identică a unui rezultat.

Pentru a defini educația, eu am în vedere ceea ce consider ca fiind etapele fundamentale ale oricărei activități umane, iar acestea sunt:

1. Opțiunile
2. Alegerile
3. Evitările
4. Renunțările

Din acest punct de vedere, educația reprezintă tot ce putem și ce vrem în legătură cu opțiuni, alegeri, evitări și renunțări, dar contextualizat în funcție de situații.

La aceste patru elemente ale educației am intuit și câteva subetape în felul următor:

1. Opțiunile – curiozitatea – conștientizarea – conștiința – competiția
2. Alegerile – voința – prioritizarea – morala – legea
3. Evitările – sălbăticia – apărarea – confruntarea – siguranța
4. Renunțările – responsabilizarea – încrederea – schimbul – ignoranța

Curiozitatea, conștientizarea, conștiința și competiția, sunt niște subetape cu implicații ale problemei opțiunilor. Prin curiozitate putem conștientiza mai multe opțiuni, iar conștiința noastră reprezintă felul în care noi comparăm acele opțiuni, iar asta se face prin competiție.

Voința, prioritizarea, morala și legea, de asemeni sunt niște subetape cu implicații ale problemei alegerilor. Dacă voința și prioritățile creează probleme în loc să rezolve probleme, cu siguranță avem de-a face cu probleme morale pe care atunci când este cazul, căutăm să le rezolvăm recurgând la legi.

Sălbăticia, apărarea, confruntarea și siguranța, sunt niște subetape cu implicații ale problemei evitărilor. Când nu suntem în siguranță și nu știm cum să ne apărăm prin confruntări și devenim sălbatici, adică fuga și atacul vor sta la baza comportamentului nostru.

Responsabilizarea, încrederea, schimbul și ignoranța sunt la fel niște subetape cu implicații ale problemei renunțării. Atunci când vrem să ignorăm anumite probleme și nu le putem ignora și vrem să le ignorăm, avem nevoie să acordăm încredere în responsabilitatea de a rezolva totul făcând doar un schimb.

Esența educației este să alegem problemele și să nu fim aleși de probleme, dar esența îndoctrinării, este să fim aleși de probleme pentru ca să fugim de probleme. Diferența dintre educație și îndoctrinare, este că îndoctrinarea inversează ordinea procesului celor patru elemente ale educației într-un mod exact opus enumerării de mai sus.

Cauza pentru care omul își pune întrebări este să fie contrariat emoțional. A fi contrariat emoțional înseamnă să observăm că putem și nu putem ceva anume în același timp, sau că vrem și nu vrem ceva anume în același timp. A putea sau nu putea înseamnă opțiunile noastre, iar a vrea și a nu vrea, înseamnă alegerile noastre. Noi avem de ales numai între opțiuni, iar dacă nu avem opțiuni, nu avem de ales. Contrariile cauzează curiozitatea și interesul nostru față de cunoaștere. Odată cu cunoașterea apare conștientizarea, iar dacă conștientizăm niște opțiuni ce trebuiau alese atunci când este prea târziu, spunem că ne mustră conștiința. Însă dacă avem curiozitate, conștientizare și conștiință, vom prioritiza alegerile în urma unei competiții, conform unui cod moral și etic capabil să împace toate lucrurile în viața noastă.

Apoi intervine problema evitărilor și renunțărilor, partea negativă care constă din metodele prin care impunem o filtrare forțată a opțiunilor și alegerilor. Este ceea ce face politica în principiu prin exercitarea puterii, împreună cu religia ca instituție de spălare a creierului. Exercitarea puterii și atitudinea distructivă însă, nu este neapărat ceva rău, pentru că depinde și ce anume distrugem și cu ce anume înlocuim ceea ce distrugem.

Distrugerea înseamnă a acționa asupra unei mici părticele de care depinde funcționarea unui întreg. Din asta înțelegem că părțile mici stăpânesc peste întreg și deci în natură, ceea ce este mic stăpânește peste ceea ce este mare. Deci dacă vrem să fim creativi, va trebui să ne „închinăm” la ceea ce este mic și la legile a ceea ce este mic și nu așa cum vrea religia. Cantitatea mare, înseamnă ceva, nu contează ce este, dar care este mai mult sau mai puțin, însă dacă nu contează întâi ce este, degeaba le avem pe toate, degeaba avem tot universul! Tot ceea ce este mare este un rezultat al unei ordini a părților mici, asta dacă ordinea există. Distrugerea este crearea unei dezordini a unor părți mici dintr-un întreg. Atunci când împuști pe cineva în cap sau în inimă de exemplu, nu contează, este vorba doar de o mică gaură, în rest, peste tot este ordine sănătoasă.

Numai că, noi nu putem supraviețui fără a ucide sau vătăma pentru a ne satisface nevoile de supraviețuire, dar a ucide și a vătăma, nu înseamnă neapărat a satisface nevoi! Nevoile noastre au cerințe limitate, iar noi suntem limitați! Asta evident, dacă nu ne închinăm unui „Dumnezeu” nelimitat, sau nu avem nevoie de cât mai multă putere pentru a ne apăra de cei cu putere fiind astfel un pericol unii pentru alții care să se escaladeze la nesfârșit!

Distrugerea este în natura noastră prin cerințele satisfacerii nevoilor, dar viața este regenerabilă. În prezent noi suntem pe cale de a fi mai distructivi decât decât capacitatea de regenerare a planetei, nu doar prin potențialul nostru, ci mai ales prin ceea ce facem cu toții zi de zi și fără întrerupere.

Prin urmare, ar fi cazul să operăm ceva schimbări în privința conștientizării nu doar a potențialului nostru de distrugere, ci mai ales a ceea ce facem, pentru că noi în prezent am RENUNȚAT la a mai controla situația în care ne aflăm, datorită obiceiurilor noastre de îndoctrinare impuse politic și religios în mod iresponsabil și inconștient.

Îndoctrinarea după cum spuneam, este o inversare a ordinii celor patru elemente: opțiunile, alegerile, evitările și renunțările. Scopul oricărei responsabilizări, încrederi sau schimburi, este să rezolvăm probleme, dar renunțând la probleme ignorându-le. Una dintre cele mai absurde prostii care se poate spune, este chiar de la psihologi și psihiatrii și anume ideea de „a avea încredere în tine”. Asta înseamnă de fapt, că să te simți mai ușurat că scapi de o problemă, lăsându-ți ție acea problemă! Alții chiar se simt mai ușurați și mai siguri prin asta cică! Bravo lor! Comportamentul psihologilor însă, de obicei se caracterizează prin aroganță și lașitate mascată în ceea ce ei numesc „echilibru” și resping cu aroganță orice dezbatere deschisă, în numele „răbdării”. Aceasta este atitudinea lor în general. Eu i-am testat de multe ori fără ca ei să știe, iar ei numai asta au demonstrat. Obsesia lor principală este acest „Cine sunt?” și „Cine ești?” pentru că visul lor principal este acela de a deveni niște idoli.

În momentul în care invoci dreptul de a fi drept, invoci un idol, iar în momentul în care impui dreptul de a fi drept, impui închinarea la un idol. Idolatria este orice justificare a unei încrederi prin invocarea dreptului de a fi drept. Dreptul de a fi drept nu conține nicio știință și nicio pricepere. Este doar intimidare și minciună impusă prin forță. Este doar o invocare a slăbiciunii altora și nu o putere! Exact la fel cum în ritualurile religioase, doar oamenii doar se înjosesc și atât. Invocarea dreptului de a fi drept este doar o invocare a slăbiciunii altora. „Dumnezeu” este doar o invocare a slăbiciunii oamenilor. Totuși eu nu am testat psihologii niciodată pe bani pentru că nu așa lucrez eu și nici nu am bani. Dar oricine plătește pentru un serviciu, preferă să considere cu ipocrizie că acel serviciu este util, pentru că nimănui nu-i place să creadă despre sine că este un prost și un fraier că a plătit degeaba și astfel ajung idolii să câștige și bani și adorație.

Însă cum decurge procesul de îndoctrinare?

Întâi începe printr-o izolare față de orice factor opus scopului îndoctrinării sau care poate distrage atenția de la scopul și conținutul îndoctrinării. Începe de la o încredere impusă fără responsabilitate sacu cu o responsabilitate formală, de la o credință, acționând prin izolarea subiectului în așa fel încât acel subiect să aibă ca singură opțiune numai conținutul credinței. Trebuie să renunțăm la orice altceva în afară de conținutul credinței, iar dacă nu renunțăm, vom fi forțați să renunțăm, până când renunțăm și numai prin acest filtru să vedem lumea. Oriunde suntem aleși de probleme în loc să alegem problemele este un teritoriu al îndoctrinării.

Educația adevărată trebuie să înceapă de la a pune în mintea noastră față-n față, toate părțile care se contrazic în legătură cu ceea ce ne întrebăm. Oricine nu răspunde decât numai la întrebările lui și nu la întrebările care i se pun, vorbește singur, nu trebuie ascultat decât numai dacă acest lucru a fost cerut de către cel ce trebuie să asculte și s-a făcut o înțelegere pentru asta numai ca scop în sine. Altfel discutăm despre îndoctrinare și nu despre educație. Orice informație necerută este un zgomot și nu o informație. A oferi orice lucru necerut înseamnă a lua și nu a oferi și oricine ia fără să ceară abuzează. E ca și cum ai spune: „Iată îți ofer un pumn!”. Atunci când luăm prin forță, nu ar trebui să ne mirăm dacă și nouă ni se va lua prin forță direct sau indirect. Astfel se ajunge să avem nevoie de cât mai multă putere pentru a ne apăra de cei cu putere.

Dacă îndopi prin forță cu cunoaștere care nu răspunde la întrebările nimănui, nu faci decât să determini pe oricine să urască cunoașterea. Însă cunoașterea prin îndoctrinare, va fi acceptată, însă numai de cei ce doresc puterea acceptând supunerea, pentru ca mai apoi să se poată răzbuna înjosind pe oricine le este nesupus.

Mecanismul îndoctrinării de obicei este dependent de corupție, în sensul că informația este adevărată sau falsă, utilă sau inutilă, mai importantă sau neimportantă, numai datorită argumentului unor schimburi de servicii și obiecte care nu au absolut nicio legătură cu acea informație și se folosește de idolatrie, adică de o autoritate care nu are drepturi pentru a-și îndeplini îndatoriri ci are drepturi de decide îndatoriri. Un idol are voie, nu să facă ceva anume, ci are voie doar să dea și să nu dea voie la alții numai după cum îi place lui. În prezent tehnologia este fără voință proprie, ea face și execută numai ceea ce i se dă voie să facă și atât. Idolatria și supunerea sunt tehnologia părintească, în care sclavii execută numai ceea ce le dictează stăpânii lor. Cine sunt și cine ești? Reprezint eu adevărul sau reprezint minciuna? Reprezint binele, răul, dreptatea sau nedreptatea? Orice ar spune cel care reprezintă nedreptatea este nedrept și orice ar spune cel ce reprezintă dreptatea este drept. Tot ce spune și ce face cel ce reprezintă binele este bun și tot ce spune și ce face cel ce reprezintă răul este rău. Cine reprezintă minciuna, orice ar spune este minciună și cine reprezintă adevărul, orice ar spune este adevăr. Idolii „reprezintă”, ei sunt „reprezentanții”, aceasta este cică responsabilitatea lor, iar pentru asta ei au nevoie de cât mai multă încredere pentru a câștiga dreptul de a impune o credință apărată prin forță care să devină astfel legea.

Noi ne naștem și venim pe această lume cu foarte multă curiozitate și creativitate în mod natural. Soluția la toate aceste probleme? Îndopăm copiii forțat cu cunoaștere necerută, prin forță și cu amenințare, până când se supun din dorința de a câștiga putere pentru a se apăra și răzbuna mai târziu! Apoi creăm o societate a haosului care va avea nevoie de ordine ce va fi oferită de cei cu putere în schimbul unui preț! Plata prețului va trebui să aibă termeni de livrare exacți și siguri, iar oferta de ordine va fi doar o promisiune fără termeni de livrare!

Pe scurt, educația este o condiționare, a renunțărilor, evitărilor și alegerilor de opțiuni, iar îndoctrinarea este o condiționare a opțiunilor, alegerilor și evitărilor de renunțări. Prin educație trebuie să învățăm să canalizăm energia acolo unde este nevoie de ea, iar prin îndoctrinare doar acumulăm energie până când vom exploda prin conflicte și războaie. Îndoctrinarea se folosește de izolare și abstinență pentru că minciuna cere abstinență, dar educația trebuie să se folosească de curiozitate și experiment, pentru că adevărul cere experiment.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: