Ce sunt emoțiile sau sentimentele?

După părerea mea emoțiile reprezintă reacția noastră interioară, de atracție, respingere, putință și neputință în relațiile interumane sau mai exact în schimburi. Dacă nu ar fi vorba despre relații interumane, cu siguranță am discuta despre niște senzații. Într-o relație interumană, noi vrem, nu vrem, putem sau nu putem ceva. Acest lucru după părerea mea este esențialul în privința explicării emoțiilor. Astfel că, definiția mea pentru emoții, este că ele reprezintă reacția noastră interioară, de atracție, respingere, putință și neputință în schimburi.

În tabelul de mai jos am încercat să reprezint posibilitățile de emoții pe care le poate avea omul:

După părerea mea, orice relație de schimb are în principiu două părți și anume:

1. Partea inițiatoare (cea cu cerere și plata)
2. Partea adeptă (cea cu oferta și prețul)

Partea inițiatoare într-un schimb este cererea dispusă să plătească prețul, iar partea adeptă într-un schimb este oferta care fixează prețul. Reacția noastră interioară de putință, neputință, atracție sau respingere în legătură cu cererea, plata, oferta și prețul este emoția noastră. Sunt și confuzii între ofertă și plată sau între cerere și preț care se practică pentru minți, înșela și manipula. Se vrea de exemplu ca angajatul să fie partea inițiatoare și să pară că angajatul cere să muncească, iar pentru că el este cerere, evident tot el este cel care trebuie să plătească prețul. Angajatorul de exemplu, se dă drept „ofertant de muncă” și pentru că oferă, el ar avea dreptul să pună și preț pe oferta lui. Este esențial să înțelegem că orice ofertă necerută este de fapt o cerere și nu o ofertă. E ca și cum ai spune: Eu îți dau un pumn! Iată ce bun sunt la suflet! Această confuzie între cerere și ofertă este de multe ori metoda prin care oamenii își maschează abuzurile în familie și în societate mințindu-și semenii și mințindu-se și pe sine însuși.

Însă lucrurile nu stau chiar așa de simplu cu explicarea emoțiilor! Schimburile noastre pot avea ca scop fie satisfacerea nevoilor, fie satisfacerea dependenței de putere.

În tabelul de mai jos am încercat să reprezint posibilitățile de emoții în bunătate, într-o platformă a binelui sau a iubirii, care ar arăta cam așa:

Iar în tabelul următor am încercat să reprezint posibilitățile de emoții în răutate sau în dușmănie, după cum urmează:

Cu cât emoțiile noastre sunt mai intense, cu atât atenția noastră va fi mai motivată, iar rândul de sus și de jos al tabelului cred că au potențial de obsesie.

Intensitatea emoțiilor se poate manifesta în patru moduri și anume:

1. Râsul – apare atunci când vrem exact ceea ce ar trebui să nu vrem sau când nu vrem exact ceea ce ar trebui să vrem.
2. Plânsul – apare atunci când putem exact ceea ce ar trebui să nu putem sau când nu putem exact ceea ce ar trebui să putem.
3. Furia – apare atunci când putem exact ceea ce nu ar trebui să vrem sau nu putem exact ceea ce ar trebui să vrem.
4. Vinovăția – apare atunci când vrem exact ceea ce ar trebui să nu putem sau nu vrem exact ceea ce ar trebui să putem.

Emoțiile reprezintă energia minții. Fără emoții mintea este fără energie, iar atunci când nu avem energie nu avem chef de nimic. Dar și atunci când avem prea multă energie, avem tendința de a face cât mai multe în grabă cât mai mare, iar riscurile de a face greșit sau rău ceea ce facem vor crește pe măsură, dar nu întotdeauna. Pentru a avea succes însă, este foarte important să dozăm energia potrivită în cantitate potrivită și să o dirijăm cât mai inteligent și eficient la momentul potrivit, dar în condiții de libertate, pentru că altfel înseamnă să folosim minciuna, sacrificiul și agresiunea despre care am spus mai înainte că ar fi însăși răul. Dacă ne controlăm mintea, prin controlul emoțiilor și gândurilor, ne controlăm controlul și vom pierde controlul. Însă totuși avem nevoie de controlul minții și emoțiilor atunci când vrem să jucăm teatru pentru spectacol sau pentru a înșela.

Polaritatea sau contrariile înseamnă energie. Contrariile cauzează întrebările și dorința de cunoaștere, iar fără dorință de cunoaștere și fără întrebări informația nu mai este informație ci este zgomot. Știința este zgomot fără întrebări, iar știința este un rezultat al întrebărilor care la rândul lor sunt un rezultat al energiei acestor contrarii. Fără energie nu putem face nimic, iar dacă nu știm să ne lăsăm purtați această energie vom avea nevoie să o controlăm, iar asta implică minciuna, sacrificiul și agresiunea.

Cel mai bine este să avem numai ceea ce ne trebuie numai când ne trebuie. Asta înseamnă să nu confundăm nevoia cu utilitatea așa cum suntem educați la școală și cum ne impune sistemul economic. Confundând nevoia cu utilitatea, confundăm pe „a vrea” cu „a putea” și inevitabil vom trăi într-o societate a excesului și insuficienței. Ne vom înșela cu toții unii pe alții, pentru ca unii îndurând sacrificiul insuficienței, să primească în schimb siguranța față de pericolul insuficienței, prin excesele altora. Avem nevoie de insuficiență pentru ca să ne apărăm de excese și avem nevoie de excese pentru ca să ne apărăm de insuficiență.

Dacă trebuie să avem cât mai multe este rău, iar dacă nu avem nimic iar este rău. Încrederea și gândirea sunt metodele prin care noi căutăm binele și evităm răul. Lucrurile utile sunt utile numai câtă vreme sunt folosite, altfel ele nu mai sunt utile ci sunt doar potențial utile având astfel și o valoare în schimburi. Lucrurile mai pot fi și obstacole care să ne împiedice în realizarea scopurilor noastre, iar ele sunt obstacole numai câtă vreme ne împiedică, altfel pot fi doar niște potențiale arme care se pot folosi împotriva oricui urmărește un scop contrar altui scop și prin asta ajung să aibă valoare și ele în schimburi. Noi avem nevoie de arme pentru a ne apăra unii de alții de pericolul pe care îl reprezentăm între noi prin excese și insuficiență. Astfel apare dorința de putere pentru controlul schimburilor care sfârșește întotdeauna în ură și conflict de persoană. A urmări controlul schimburilor nu înseamnă a urmări satisfacerea nevoilor. Astfel se creează o polarizare și un conflict de persoană între cei ce vor controlul schimburilor și cei ce vor satisfacerea nevoilor și apare dependența de putere în care oamenii necăjiți sunt un exemplu de evitat pentru cei ce nu vânează puterea, iar cei ce reușesc să vâneze puterea, se poartă cu cei necăjiți la fel cum și cei necăjiți ar face dacă s-ar inversa rolurile.

Pentru ca lucrurile să evolueze înspre bine, încrederea și gândirea trebuie să fie două forțe care să se completeze și nu care să se opună. Când nu putem avea încredere, noi trebuie să ne gândim, iar când nu ne putem gândi, noi trebuie să avem încredere. Dacă gândim abstract, de fapt nu gândim, ci filozofăm. Dacă gândim cu informații presupuse, de fapt nu gândim, ci ne imaginăm. Gândirea adevărată este acea gândire care lucrează numai cu informații despre lucruri care există în realitatea obiectivă și concretă într-un timp exact și un loc exact la fel pentru toată lumea. Altfel doar filozofăm sau ne imaginăm. Atunci când oamenii se înșelă unii pe alții, ei caută să pară că au cât mai multă dreptate în filozofie și imaginație, apoi ei par să aibă dreptate și în realitate, dar până în momentul în care realitatea începe să conteze. Apoi imediat ce realitatea nu mai contează, ei iarăși încep să aibă atâta dreptate încât se înșelă și singuri, până când realitatea începe din nou să conteze, dar asta se poare rezolva prin scuze și vinovați care trebuie să plătească.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: