Ce este puterea?

După cum am mai spus, puterea în principal se compune din pedeapsă și răsplată, numai că de această dată mi-am propus să intru mai în detaliu.

Pentru că discutăm despre răsplată și pedeapsă, în mod evident discutăm despre corupția de principiu, adică lucrurile sunt bune, rele, adevărate sau false în funcție de cum se amenință sau se răsplătește într-un schimb. Răsplata și pedeapsa reprezintă un fel de substitut al organelor de simț când discutăm despre putere. Cine poate răsplăti și pedepsi, controlează percepția realități în legătură cu existența și inexistența lucrurilor și în legătură cu binele și răul raportat la viață și moarte legat de acele lucruri. În religia creștină de exemplu, trebuie să crezi pentru că altfel te ia dracu’. Folosind puterea, responsabilitatea încrederii și neîncrederii cade pe cel care trebuie să creadă sau să nu creadă și nu pe cel ce afirmă. Asta e puterea în principiu. Dacă nu ar fi așa, atunci la ce altceva ar folosi pedeapsa și răsplata? Ce face de fapt răsplata și pedeapsa? Forțează animalele să se supună! Asta face.

Prin urmare, rostul puterii este supunerea. Însă dacă supunerea trebuie să fie singurul motiv de a face ceva, atunci se ridică întrebarea firească: Cine să se supună, cui să se supună și de ce?

Pentru că e vorba de supunere, evident nu discutăm de un argument rațional, deci acel „de ce” constă din colții și ghearele cu care ne tăvălim în praf. La început trebuia deci să fi fost un războinic mare care putea să lovească cu securea și paloșul în stânga și în dreapta mai bine decât oricine, pe oricine nu i se supunea și împărțea prada cu aceia dispuși să își dea viața în orice moment pentru orice dorea el. Astfel a apărut o comunitate de oameni războinici care se supun până la moarte celui mai mare războinic. Numai că abilitățile de războinic nu durează o veșnicie din cauza îmbătrâniri de exemplu în cel mai bun caz, iar pentru că prada se cucerește sau se vânează în cantitate cât mai mare prin abilitățile de războinic unite prin supunere, dacă războinicul cel mai puternic moare, atunci cine să devină noul războinic vrednic să unească prin supunere ceilalți războinici pentru vânătoare? Evident că numai războiul poate răspunde la această întrebare. Cam așa a fost primul sistem politic al lumii, cam așa ar fi trebuit să arate. Luatul prin forță, vânatul mai exact, a fost prima metodă prin care oamenii se înțelegeau unii cu alții. Cine poate pedepsi cel mai mult are cel mai mult, iar dacă pedepsim împreună, ne răsplătim împărțind prada după măsura în care am vânat.

După acest luat prin forță s-a creat o ierarhizare a supunerii prin cei ce acceptau să plătească un PREȚ pentru ca să nu moară. Astfel apare sclavia, odată cu ideea de a plăti un preț. Odată cu prețul apare comerțul și apoi s-a constatat că mulți nu pot plăti prețul imediat și a mai apărut o nouă treaptă a puterii care este ÎNDATORAREA. Prin această îndatorare lucrurile sau complicat enorm. Îndatorarea a devenit practic elementul care a creat ceea ce noi numim astăzi STATUL. Statul funcționează pe bază de impozite, dacă am desființa impozitele, practic am desființa statul. În esență însă, statul înseamnă îndatorare. Cine este dator și cui? Aceasta este întrebarea pe care trebuie să o punem dacă vrem să aflăm cine este STATUL ca principiu. Statul însă nu este totuna cu puterea ci este doar o treaptă a puterii. Dacă nu poți îndatora cu un preț mare nu ai făcut nimic, dacă nu te unești oferind răsplăți ca să pui un preț cât mai mare în sclavie nu ai făcut nimic și dacă nu poți obliga prin forță plata prețului sau datoriei prin cei pe care îi răsplătești, iar nu ai făcut nimic.

Puterea începe deci de la pedeapsa vânătorii, dar devine mai complexă apoi prin răsplata împărțirii pradei vânate pentru impunerea prețului sclaviei și dărilor îndatorării. Prin acest sistem trebuie să se fi dezvoltat vorbirea și a devenit din ce în ce mai complexă și astfel trebuie să fi apărut națiile sau neamurile cu specific al locului, iar odată cu neamurile s-a impus sexualitatea ca idee morală pentru transferul de putere către urmași. La început criteriul puterii trebuia să fi fost abilitățile de războinic, însă odată cu apariția națiunilor, a moștenirilor culturale de la generație la altă generație, s-a impus și moralitatea sexuală pentru transferul de putere prin moșteniri, datorită faptului că informația devenea din ce în ce mai importantă pentru putere. Națiunile erau și sunt astfel unite prin teritoriu și limbă cu ajutorul cărora se protejează capacitatea de comunicare și încrederea care sunt esențiale în procesul de îndatorare. Însă prin unirea oamenilor în națiuni, un război împotriva unei națiuni implică costuri mult mai mari. Într-o națiune unită, apartenența culturală devine un substitut al răsplății când vine vorba de război. Oamenii nu mai pleacă la război pentru că au partea lor din pradă, pleacă doar datorită apartenenței culturale la nație și neam. Cum ai putea oare să destabilizezi această apartenență la neam prin care oamenii pot pleca la război fără să mai fie nevoie să fie răsplătiți? Evident prin religie, în numele unei uniuni pentru „mântuirea sufletului” de după moarte de la „Tatăl din ceruri”. Numai că oricine inventează o armă nouă, se va găsi imediat altcineva care să o imite. Astfel că religia a rămas doar un mijloc de propagandă pentru promovarea sclaviei sau pretext pentru războaie și impunerea sclaviei ca preț pentru mântuirea sufletului. De multe ori religia a fost și pretext de război ca în cazul inchiziției unde în numele ideii de „civilizație” trebuia făcut război împotriva „sălbaticilor”. Este scris și în Biblie:

„Însă, ceea ce aveți, țineți până voi veni.
Și celui ce biruiește și celui ce păzește până la capăt faptele Mele, îi voi da lui stăpânire peste neamuri.
Și le va păstori pe ele cu toiag de fier şi ca pe vasele olarului le va sfărâma, precum și eu am luat putere de la Tatăl Meu. ”

(Apoc. Cap.2 Vers. 25-27)

sau:

„Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
Și dușmanii omului (vor fi) casnicii lui.
Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Cine ține la sufletul lui îl va pierde, iar cine-și pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.”

(Matei Cap. 10 Vers. 34-39)

sau:

„Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el.
Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii.
Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă.
Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.”

(Luca Cap. 8 Vers.18-21)

Astăzi însă, religia este doar o propagandă prin care se promovează sclavia. Oricine vrea ceva de la cineva, trebuie să plătească un preț, iar preț înseamnă în esență și în principiu, nimic altceva decât sclavie. Sclavia a apărut odată cu ideea de preț. La început nu a existat sclavie, trebuie să fi existat doar răsplata împărțirii frățești a prăzii vânatului. Cine lupta avea dreptul la pradă, altfel nu. Mai apoi a apărut ierarhia care înseamnă de fapt că trebuie să plătești prețul pentru a evita astfel confruntarea în vânătoare reciprocă. Oricine evită confruntarea prin vânătoare reciprocă adică războiul pentru că se simte inferior va accepta să plătească un preț, iar acel preț este un loc mai jos în ierarhie care coboară până la sclav. Prețul a adus cu sine sclavia, iar răsplata înseamnă în esență împărțirea frățească a prăzii, iar când a apărut îndatorarea, a apărut în principiu statul. Când spun îndatorare, nu mă refer deloc la bani ci la schimburile în general! La schimburile cu informații, obiecte și servicii, la toate schimburile în general ca principiu. Răsplata cu o parte din prada vânată nu poate crea ceea ce noi numim „statul”. Statul în abstract înseamnă îndatorare.

Am vorbit despre putere, dar totuși cine are puterea și cine să fie cu putere? Cine nu are puterea și cine să nu fie cu putere? În numele cui și a ce trebuie să acționeze puterea? Asta ar fi ultima treaptă a puterii și anume CREDINȚA. În desenul de mai jos am reprezentat o nouă „piramidă a puterii” pentru a scoate în evidență treptele prin care se realizează relațiile de putere între oameni și în societate.

Acum să vorbim și câte ceva despre credință. După cum am mai arătat, credința poate ține loc de răsplată. Patriotismul și religia ar fi principalele credințe folosite în războaie pentru ca prin ele să nu mai fie necesară răsplata împărțirii prăzii de la vânătoarea pedepsei. Patriotismul este credința într-o pradă deja împărțită pe pământ. Cum să mai răsplătești pentru război pe cei ce sunt deja răsplătiți? Le dai atunci o răsplată în cer și așa a apărut religia. Hristos a îndurat crucea pentru răsplata din cer și este „Fiul Lui Dumnezeu”! Dacă „Fiul Lui Dumnezeu” a îndurat crucea pentru cer, câte ar trebui să îndure omul păcătos pentru cer? Iată deci prețul cerului. Cele de pe pământ sunt pieritoare, iar cele veșnice sunt în cer. Ce să alegem? Să alegem pământul sau să alegem cerul? Răsplata și pedeapsa „a dovedit adevărul” acestor lucruri pentru că au existat minuni și urgii, nu știință. Creștinismul recunoaște deschis și cinic că este vorba de minuni ale bunătății și urgii ale mâniei, deci creștinismul se sprijină numai pe răsplată și pedeapsă pentru a impune cunoașterea din propaganda lui cu ritualuri și monumente.

Însă credința, ultima treaptă a puterii, implică popularitatea prin încredere precum și impopularitatea prin stigmatizare. Dar particularitatea cea mai importantă legat de credință, este că oricine poate controla credința maselor este o țintă a corupției și șantajului celor care controlează pedeapsa, răsplata, prețul și îndatorarea. Dacă ai controlul credinței lumii și doar atât, sigur vei fi vânat din toate părțile prin corupție și șantaj. Dacă eu tu sau Gigel Vasile care nu deținem putere financiară cu care să cumpărăm politicienii și legea, brusc reușim să câștigăm controlul credinței lumii, cel puțin la nivel teoretic suntem o țintă sigură a corupției și șantajului. Ți se fabrică un dosar, îți găsesc droguri în casă, ți se înscenează un viol, familia îți moare într-un accident, îți șoptește la ureche că dă drumul la un virus și omoară milioane de oameni iar lor nu le pasă pentru că au leacul, creează o catastrofă naturală, etc.. Dacă controlezi credința maselor și doar atât, cel puțin teoretic ești un nimeni pentru ceea ce vrei, ești doar o unealtă care dacă nu mai este utilă va fi aruncată. Justiția este numai pentru găinari și pentru muritorii de foame și este numai pe bani.

În prezent „statul” este în mod evident reprezentat de FMI, Banca Mondială și marile corporații, iar politica și guvernele sunt doar țapi ispășitori. Acest „stat” folosește națiunile și religiile doar pentru un fel de „dezbină și stăpânește”. Sistemul economic este proiectat în așa fel încât banii să se scurgă inevitabil în mâini din ce în ce mai puține, iar dacă se dă drumul la banii fără acoperire care sunt fabricați se devalorizează moneda și se pierde din averea celor bogați în bani pentru că cea mai mare parte din bani sunt fără acoperire. Banii sunt doar niște hârtii de tiparniță și niște cifre introduse într-un calculator de către cei ce „au dreptul” să facă asta. Adevărata bogăție o reprezintă proprietățile care pot fi obținute pe nimic de către marile corporații cu sprijinul băncilor de la guvernele corupte care sunt angajate pe post de țapi ispășitori. Apoi se poate întâmpla orice cu moneda, pentru că deținând bogățiile țărilor nu mai contează hârtiile de la tiparniță și cifrele introduse în calculator pe care noi îi numim „bani”. Contează doar securizarea proprietăților și bogățiilor care sunt luate și sclavii care se omoară ca să prindă un loc să muncească acolo în schimbul unor cifre introduse într-un calculator.

Tot ceea ce trebuie după părerea mea este un plan împotriva corupției, un plan care la început să separe tocmeala de lege și mai apoi să separe informațiile, obiectele și serviciile în competiția schimburilor. Dacă avem un astfel de plan, practic marile corporații și elita mondială de la butoane sunt precum gunoiul adunat grămezi pentru a face curat cu mătura. Dacă avem un astfel de plan, le luăm totul.

Oricine vrea să schimbe aceste lucruri trebuie să aibă un plan care să ia în calcul toate posibilitățile cele mai rele, iar mai mult de cât atât, el trebuie să aibă un plan prin care să pună altceva în locul acestor lucruri. Un plan înseamnă o succesiune precisă de evenimente la un timp programat exact, cu lucruri exacte la locuri exacte. Cine are așa, poate spune că are un plan. Lucrurile care nu au un loc exact și un timp exact la fel pentru toată lumea, sunt lucruri care există numai în mintea noastră și nu în realitate. Cine controlează precizia timpului și spațiului, controlează realitatea existenței. Controlul înseamnă pornire, oprire, dirijare și verificare. Cine poate impune un timp și un spațiu exact pentru existență, este proprietar al realității. Este exact ca și cu trenul care fără un timp exact și un loc exact, el nu există decât în mintea noastră. Prin urmare, cine înșală pe cine într-un schimb în care numai una din părți are termeni de livrare exacți și siguri pentru timp și spațiu? În cine să avem încredere dintre cele două părți din acel schimb? Prin urmare, confruntarea și competiția nu înseamnă nimic pentru încrederea într-un schimb dacă lipsesc termenii de livrare.

Puterea este în esență ca o carte goală în care urmează să se scrie legi. Puterea este dreptul de a da legi și nu lege. Puterea este doar supunerea și atât. Banul de exemplu este putere. Cine oferă bani trebuie slujit prin supunere pentru că altfel el nu mai oferă acei bani. În prezent banul este deasupra legii, iar legea este de vânzare cu tot cu politică și politicieni. Însă după cum spuneam, puterea este o carte de legi goală, iar cine are acea carte și scrie în ea, tot ceea ce scrie în ea va fi lege și se va impune prin pedeapsă și răsplată. Banul este precum niște file din acea carte goală care sunt împărțite unora și altora pentru ca să facă ei legea după cum îi place lor. Însă pentru că puterea este o carte de legi goală, puterea face ca gândirea, ideile și ideologiile să devină irelevante. Legea în esență este o înțelegere, un contract sau un angajament care trebuie respectat, dar puterea este dreptul de a impune prin forță orice cuvânt, iar dacă se poate impune prin forță orice cuvânt, atunci relevantă nu mai este gândirea prin care se impune cuvântul ci forța prin care se impune cuvântul. Avem astfel un conflict între gândire și forță. Însă cuvântul ar trebui să fie pentru gândire și faptele pentru forță, nu invers! Este foarte rău dacă ne gândim abia la urmă la ce am făcut pentru că am făcut ceea ce cuvântul a spus fără să gândire. Cuvântul ar trebui făcut datorită gândirii și nu datorită forței. Forța este pentru fapte și gândirea este pentru cuvinte! Prin putere lucrurile acestea se inversează pentru ca numai faptele cuvintelor fără gândire să aibă forță, iar faptele cuvintelor cu gândire să rămână fără forță. Pentru ca să nu se ajungă la asta, puterea ar trebui dată numai celor ce au scris mai întâi toate cuvintele legii și nu înainte de a scrie cuvintele legii. Nimeni nu ar trebui să aibă o carte de legi goală în care să fie liber să scrie orice vrea și astfel orice îi trece lui prin cap să devină lege. Gândirea o au cei care pot spune mai dinainte tot ceea ce vor realiza cu toată precizia. Dacă ei vor puterea de a face orice vor fără să demonstreze gândire, ei de fapt vor încredere că vor gândi mai târziu, că vor gândi atunci când vor avea puterea sau dacă vor avea puterea. Dar puterea este pentru fapte și nu pentru gândire! La ce îți trebuie putere pentru gândire dacă în minte, în imaginație, omul este atotputernic? Puterea este deci ilegitimă pentru oricine vrea dreptul de a da legi fără să arate mai întâi legile pe care le-a gândit. Puterea este ilegitimă pentru oricine vrea să schimbe regulile jocului în timpul jocului. Faptele au nevoie de putere, iar cuvintele au nevoie doar de gândire. Altfel înseamnă că vrem doar să creăm probleme pentru ca să punem un preț în schimbul „reparării” acelor lucruri cu probleme! Dar de ce să „reparăm” ceea ce are probleme dacă noi vrem să creăm probleme? Ce rost are? Puterea trebuie dată numai celor ce vor să-și demonstreze gândirea în fapte și nu celor ce fac gândirea irelevantă! Dacă ei nu arată mai dinainte tot ce gândesc să facă cu acea putere, înseamnă că ei ori ascund ce gândesc, ori nu gândesc! Jocul nu ar trebui schimbat niciodată în timpul jocului! E ca și cum te-ai angaja doar să te angajezi și atât. Când ești angajat numai în angajare și atât, nu ai nicio responsabilitate de angajat pentru că nu ești angajat în nimic. Tu doar te angajezi într-una pentru că ești angajat numai în angajare și ești responsabil numai să te angajezi într-una. În practicile religioase oamenii se angajează într-una. Ei acolo sunt responsabili doar să se angajeze și atât. Ei sunt angajați doar în procesul de angajare, dar măcar nu cer încredere ci zic că ei au încrederea deși nu au nicio încredere. În politică însă, oamenii se angajează doar în angajare, iar în plus de asta, mai cer și încredere.

Cei mai mulți oameni nu urmăresc ceea ce pretind că urmăresc ci doar se prefac. Aceasta este joaca. Ei vor doar comparații de persoană, „avansare profesională”, bunuri materiale și cât mai multă liniște și pace numai pentru colțișorul lor de rai care este familia lor și atât, sau cel puțin să dea impresia lumii că ei sunt niște familiști responsabili pentru ca să pară că merită cât mai mult  respect de la lume. Nu există stat, instituții, poliție, patroni, preoți, psihologi și alte prostii! Este doar joacă și tupeu! Iar joaca este în foarte strânsă legătură cu tupeul! Totul este să vezi opțiunile cuiva de a face o treabă cât mai bine. Dacă el nu alege cele mai bune opțiuni și nici nu face totul pentru ca să găsească cele mai bune opțiuni pentru a realiza scopul care pretinde că-l urmărește, înseamnă că el doar se joacă, iar dacă se joacă convingător, înseamnă doar are tupeu. Și dacă el chiar crede cu convingere sinceră în joaca lui, fiind inconștient că el de fapt doar se joacă, atunci înseamnă că a înnebunit. Tupeul este undeva între nebunie și joacă, iar prostia este atunci când nu observăm aceste lucruri așa cum sunt, atunci când ele ne influențează viața într-un mod mai mult sau mai puțin direct și cu repercusiuni mai mult sau mai puțin grave.

O societate întemeiată doar pe putere este o societate fără legi chiar dacă are legi. Puterea este o carte de legi goală, o carte de legi în care cei ce pot pedepsi și răsplăti pot scrie și șterge orice le trece prin cap în orice moment. Într-o societate întemeiată pe putere, legile sunt făcute numai ca să asuprească și să pedepsească pe cei slabi și să-i amăgească cu o demagogie încâlcită să-și caute dreptatea în schimbul unui preț pe care nu-l pot plăti. Într-o societate întemeiată pe putere, legile sunt făcute numai de cei puternici numai pentru cei puternici. Restul este doar demagogie încâlcită în schimbul căreia se cere un preț care nu se poate plăti.

Pe scurt deci, puterea înseamnă în principal pedeapsă și răsplată pentru supunere. Pedeapsa înseamnă că cine nu se supune trebuie vânat, iar răsplata înseamnă să împarți prada vânătorii cu cei care vânează cu tine. În rest, prețul este sclavia, îndatorarea este statul și credința este coruperea cunoașterii prin pedeapsă, răsplată, preț și îndatorare. Aceasta este puterea, iar jocul puterii nu are nicio legătură cu cine anume are sau nu drepturile și îndatoririle. Drepturile și îndatoririle, sau legile, sunt încredere, care de obicei este numai pentru marionetele de la care nu trebuie să avem niciun fel de așteptări. Nu contează cine este sau nu este marionetă, contează în primul rând a cui este marioneta. Nu se negociază și nu se discută cu marionetele pentru că vei fi luat în derâdere, vei fi privit drept un idiot și în cel mai bun caz doar îți vei pierde timpul. Se discută și se negociază numai cu cei ce controlează marionetele prin pedeapsă în primul rând și mai apoi prin răsplată, preț și îndatorare. Orice mecanism al încrederii este un mecanism al marionetelor de la care nu se poate avea așteptări pentru că marionetele nu au în realitate niciun fel de drepturi și îndatoriri. Drepturile și îndatoririle sunt credință, iar de nevoia disperată de credință o au mincinoșii și escrocii. Puterea este a oricui smulge marionetele prin forță pentru păpușar, iar legea nu este cea scrisă, ci legea este orice lucru cerut marionetelor de către cei ce le mânuiesc prin pedeapsă, răsplată, preț, îndatorare și credință. Marionetele nu pot avea niciun fel de drepturi sau îndatoriri și nu trebuiesc luate în serios când vorbesc despre drepturi și îndatoriri. Altfel te vor lua pe bună dreptate drept prost și idiot, pentru că marionetele își cunosc foarte bine locul lor și sunt conștiente că sunt marionete. Marionetele singure de la ele, prin voința lor, doar se joacă pentru a distrage atenția de la adevăr, câtă vreme nu sunt plictisite, în rest ele fac numai și numai ceea ce li se comandă. Marionetele nu trebuiesc băgate în seamă, ele trebuiesc doar smulse și atât. Voința lor proprie este doar joaca și nimic mai mult. Ele singure doar se joacă de-a responsabilitatea, de-a dreptatea, de-a bunătatea, seriozitatea, severitatea, etc.. Într-un sistem al puterii, încrederea transformă pe oricine în marionetă. Când cei mulți vor avea încredere în cineva că le urmărește interesele, el inevitabil va fi transformat de cei puternici prin presiuni cu amenințări, corupție și orice fel de alte capcane, într-o marionetă, iar acea marionetă va urmări numai interesele celor puternici.

Cel mai mincinos om este omul cel mai sincer care fuge de confruntare, cel mai corupt om este omul cel mai generos care fuge de competiție și cel mai escroc om este omul cel mai drept care nu are termeni de livrare pentru dreptatea lui. Unde minciuna este generoasă, corupția este dreaptă și unde nu sunt termeni de livrare pentru generozitate, minciuna este sinceră.

Anunțuri

16 Responses to Ce este puterea?

  1. cristi says:

    dap, imagineaza ti ca au existat „minuni si miracole” nu „stiinta”. daca tu zici ca alea sint halucinatii eu spun ca oamenii de „stiinta” trebuie sa manance si ei o paine,nu? stii, pot sa iti rastalmacesc tot articolu prietene remussatala; ce numesti „sclavie” eu numesc libertate, ce definesti ca fiind „libertate” eu o numesc robia materialista, robia pamantului. tu ai definit intunericul, io iti spun ca lumina orbeste ->ergo a fi orb inseamna a fi in intuneric,tu vrei sa ne „eliberezi” de „sclavie” io iti spun du-te la o manastire si vei gusta dulceata libertatii. daca numesti nebuni sau fanatici pe crestini (te ustura crestinismu, vad..) noi iti spunem ca esti un ignorant sau indracit(dupa caz).biserica pune un diagnostic,are si tratament (molifte). daca esti ancorat in material si crezi in „sisteme democratice” io spun „death to the world!” daca voi astia cu „idealuri revolutionare de eliberare” apelati la argumentul fortei, vom raspunde asimetric. daca apelati la persuasiune, prin „dezvoltarea tehnologiei” vom rade mult si vom spune ” ha ha ,nici portile iadului nu vor birui”. cred ca vor raspunde lafel si nihilistii. am observat la atei o incapacitate ciudata de a percepe „realitatea” dar argumentatia mea nu este in mod necesar adevarata. nu ai sa reusesti in ce ti-ai propus au incercat si altii.

  2. remussatala says:

    Dacă e să am nereușite, asta de poate datora doar pasivității și nepăsării atunci când voi cere sprijin. Religia este o minciună, minciuna este un drog, iar argumentul drogului este dependența. La fel și cu dependența de putere. Dependența este un argument foarte puternic. cei mai mulți oameni sunt „sănătoși la cap” doar până la o anumită limită și numai pentru a înșela semenii. Depinde foarte mult unde te naști și unde nimerești. Însă eu nu am să fiu niciodată împotriva a ceea ce vor oamenii. Dacă ei vor sclavie sau vor să distrugă pământul, ca să se împlinească proorocirile și să se laude cu acest adevăr, eu nu am să fiu împotrivă.

    În principiu în trecut nu exista tehnologia și era nevoie de oameni care să execute instrucțiuni de oameni care să îndeplinească rolul mașinilor. Asta înseamnă să trăiești doar pentru a instrucțiuni, să porți crucea doar pentru că așa e instrucțiunea. Relația om – mașină este exact relația Dumnezeu – credincios din Biblie. Însă și azi există foarte mulți oameni care doar execută instrucțiuni iar rolul religiei în societate este să apere și să promoveze acest om-mașină care să execute instrucțiunile până la cruce. Sclavia și războiul au nevoie de astfel de oameni-mașină. Cunoașterea binelui și răului este un păcat, o mașină trebuie să creadă totul și să execute totul fără să-i pese de sine.

    A avea câți mai mulți oameni-mașină la dispoziția ta înseamnă a avea putere. Puterea creează dependență pentru că avem nevoie de cât mai multă putere să ne apărăm între noi de cei cu putere. Minciuna creează dependență prin secret, imagine de promovare, pentru cât mai multă confuzie prin care să dovedim că merităm să ne alegem unii pe alții să fim mai sus sau mai jos.

    Când avem nevoie să ne apărăm unii pe alții suntem dependenți de putere și când avem nevoie să ne alegem unii pe alții suntem dependenți de minciună. În dependența de putere și de minciună binele și răul, adevărul și minciuna sunt numai sub stăpânirea celui ales. Acesta este motivul pentru care oamenii trebuie să se aleagă unii pe alții. Însă oamenii nu pot fi nici buni și nici răi pentru că astfel viața este un mijloc și nu un scop. Numai mijloacele pot fi bune sau rele față de un anumit scop, iar dacă viața nu este scopul, atunci moartea este scopul. Pentru că moartea este scopul, avem nevoie de cât mai multă minciună pentru ca să ne alegem unii pe alții și de cât mai multă putere putere pentru ca să ne apărăm unii de alții. Nu am nimic împotriva să ne alegem unii pe alții, dar faptele trebuie să fie în competiție cu faptele, obiectele cu obiectele și informațiile cu informațiile. E adevărat, satisfacerea nevoilor într-un timp și un loc anume dat ne va împinge la schimburi corupte în care binele și răul nu mai rezultă din cunoaștere ci rezultă din răsplată și pedeapsă. În întuneric noi nu putem compara lucrurile pentru a le cunoaște pentru că este întuneric. În întuneric contează doar CINE este călăuza. Pe acest blog însă voi prezenta și cum cred eu că ar trebui făcut un sistem economic și politic fără această corupție.

  3. cristi says:

    „religia este minciuna” corelata cu „sclavie” urmand „pana la cruce” de fapt „dincolo de cruce” aici te ai poticnit, in lista erorilor de logica se numeste apel la ignoranta-in cazul tau e scuzabil. in rest aglomerarea descriptiva imi pare „cool” foarte.

  4. cristi says:

    „religia este minciuna” (argument prin ignoranta si aici ai cazut in eroarea no 2(doi) cea a limbajului prejudecat (un alt sofism), concluzia fiind „sclavia” sofismul face o analogie intre doua supozitii apoi argumenteaza ca deoarece primul are o prioritate concluzia se impune ergo am identificat termenul prejudecatii si am identificat dezacordul fata de concluzie. mai lucra la partea logica.

  5. remussatala says:

    Religia este o minciună în sensul de înșelare, iar înșelarea implică adevăr 99,999% doar că strecoară niște minciuni pe niște mici poziții foarte strategic alese, bine apărate și ascunse, iar de acele poziții strategice depinde întreaga miză a înșelării. Minciuna nu se poate face credibilă decât numai dacă este înconjurată de adevăr din toate părțile pentru ca atunci când vrei să o ataci să te lovești numai de adevăr. Așa lucrează minciuna atunci când discutăm despre înșelare. Orice minciună care înșelă este o minciună îmbrăcată în adevăr de sus până jos. Orice minciună care nu este crezută nu este o minciună ci este un adevăr. Minciuna este total dependentă de credință, iar adevărul este dependent de credință numai în relațiile de schimb. Pentru adevărul care nu implică relațiile de schimb credința oamenilor este irelevantă.

  6. cristi says:

    de unde stii ca „strecoara niste minciuni” din moment ce ai recunoscut ca te ai pozitionat intr un anumit sistem de referinta?. avem alte repere axiologice, dar asta nu implica faptul ca presupozitia ta este in mod necesar mai adevarata decat falsa si invers.

  7. cristi says:

    „religia este o minciuna in sensul de inselare” apoi „bine si rau” ha ha ha, nu fi ipocrit si macar nu prelua termeni/etichete din „religios” ( este dovada „irationalului”, nu?..pe mine nu ma pacalesti..) ..mai, altfel te trimit la dovezi irefutabile din „sclavia credintei”. clar este ca avem repere axio’ diferite si cum spunea cineva „timpul este(doar) o facultate imaginativa” nu stiu daca apocalipsa si-a inchis portile, sa pot mai arunca doua,trei paie pe foc .. dar gata prietene, nu m’ ai convins cu doua ,trei argumente inconsistente cu realitatea ( ma @remus, deja l’am citit (terminat) pe tampitu’ de r. dawkins, am aprofundat si filosofia analitica si..am „evoluat” mai!) acum degajez la @Cristina, sper sa te „converteasca” cu doua..hai..trei citate din Biblie lol.
    🙂

  8. remussatala says:

    @cristi
    Dai dovadă numai de cinism. Biserica este o organizație războinică, acesta este adevărul evident din punct de vedere istoric și doctrinar. A urmărit distrugerea națiunilor și crearea unui singur imperiu în toată lumea „împărăția cerurilor” care să aparțină numai celor „aleși” care să distrugă „sfărâme vasele de lut cu toiagul de fier” și să „calce teascul mâniei, iar sângele să fie până la zăbalele cailor”. Sunteți bolnavi. Istoria și doctrina voastră a dovedit-o. Acum zilele vă sunt numărate și veți pierde totul, iar rușinea nu se va putea spăla cu nimic. Înșelăciunea caută să se acopere cu adevăr din toate părțile, numai că buba va pocni inevitabil și ireversibil. Toată lumea va vomita pe voi.

  9. cristi says:

    adevarul evident-nu ai habar de ceea ce inseamna istoria crestinismului, cunosti cateva lozinci sablonarde si clisee inepte ale „noului ateism” asezonate cu trei versete din sola-scriptura-ex nihilo nihil ,mai remus sa ti explic cum va fi cand va fi „cand zilele vor fi numarate si vom pierde totul” atunci vom castiga totul:) , cand se vor inchid usile si ve-ti ramane pe dinauntru si va incepe bairamul final noi vom canta din lift -adio arme si tu cazarma,voi o sa bateti la usi pe dinauntru sa fugiti afara,dar n-o sa va tina figura,si va ve-ti ruga moartea sa vina da’ea nu va venii, de trebuie sa dansati la bairam dupa cum cantam noi.am redus la esential cum va fi viitorul.

    • remussatala says:

      Granițele există numai câtă vreme ele sunt apărate prin forță, adică prin pedeapsă și răsplată. Însă care va fi credința acelor care apără granilețele prin forță? Numai credința poate sprijini lucrurile care se bazează pe forță. Unde va fi credința? Numai prin credință oamenii pot deveni niște mașini care să execute instrucțiunile prin supunere fără să le pese de sine. Tehnologia se va generaliza, iar mentalitatea de sclav se va duce în mașini. Aproape că nici nu e nevoie să se intervină cu un plan ca să fie grăbite lucrurile pentru că direcția se va menține inevitabil de la sine. Însă dacă eu voi primi sprijinul cerut atunci când va veni timpul, viteza în această direcție abia dacă va mai putea fi urmărită. Oricine va putea urmări lucrurile va ajunge să fie socotit ca un înțelept. Însă orice e posibil. E posibil ca planul meu să fie prost, e posibil să nu primesc niciun sprijin, dar direcția lucrurilor nu va putea fi schimbată. Lumea își va pierde încrederea în dependența de putere mai repede sau mai încet.

  10. cristi says:

    „fara sa le pese de sine” ,asa-i, saritorii adevarati sar fara parasuta. „tehnologia se va generaliza” tu „proorocesti” neintentionat probabil, „nu va putea fi schimbata” punem pariu? desi veti primi „ajutorul cerut” in prima faza, in a doua veti fi distrusi, e inevitabil.

    • remussatala says:

      În a doua fază voi fi distrus și astfel cei ce mă vor distruge vor demonstra lumii că se pricep bine la distrugere. De ce ar face din mine un martir? Tot ce pot face este să se răzbune, iar prin asta să demonstreze cine sunt de fapt. Arma creștinismului este crucea, este exemplul personal de sacrificiu personal. Pentru ei cel mai de dorit lucru este să fie persecutați. Fără sacrificiu ei nu își pot afirma iluzia valorii prin plata prețului suprem. Creștinismul este un cult al exemplului personal. Fără exemplu personal creștinismul nu mai poate face nimic.

      • cristi says:

        nu,nu ai inteles, esti cam reductionist. in prima faza veti ucide toti crestinii (aveti „metodologia” preluata din istorie, incepand cu persecutiile imperiului roman terminand cu „metodele” bolsevicilor ) in a doua veti fi distrusi via meghido. tu esti „bolnav” remus, in sens duhovnicesc, daca ti s ar citi molifte ,te-ai tavalii in chinuri.

      • remussatala says:

        @cristi
        Da? Fie dacă zici. Numai că, ideile nu pot ucide și nu pot fi ucise. Numai cei ce reprezintă idei pot ucide și pot fi uciși. Astfel că se ridică întrebarea: Oare cum poți pune niște idei să acționeze asupra lumii, fără ca acele idei să aibă reprezentanți? Dacă ai răspunsul la această întrebare, poți câștiga totul fără niciun fel de violență.

        Ar vrea creștinii să fie atacați prin război și să fie torturați! Ei propovăduiesc credința în jertfă și proorocirile cu nenorociri! Ei au ca model pentru viață crucea! Dacă le oferi război, le oferi exact ceea ce caută și ceea ce așteaptă! Apoi ei vor folosi mila și umilința ca momeală pentru ca să atragă câți mai mulți oameni cărora să le vestească adevărul proorocirilor cu nenorociri care se împlinește și se vor folosi de acest adevăr în propaganda lor pentru a susține credința lor.

  11. cristi says:

    auzi, cand scriu toti,scriu in mod ad literam.mai, in timpul sfarsitului, deci toti. 600000 de evrei ucisi, 300 ani de persecutii, milioane de crestini torturati si ucisi, 30%din cetatenii imperiului roman.. astea sunt dovezi „minunile” in prezenta unor mii de martori. citeste si tu istoria necontrafacuta. ma, stiai ca politeistii ii numeau pe crestinii bisericii primare, ATEI (sau vrajitori, in putine cazuri)? urma invariabil condamnarea la moarte. mai studiaza antichitatea p’orma mai vorbim, deci amigo, plimb-o cu premisele false de genu’ „religie razboinica” sau „rasplata sau pedeapsa(doar) aici in sclavia materialista” sau „D-zeu nu exista” .. hai ca ma faci sa rad. auzit-ai de dogmatica experimentala?.. avand ca rezultat concluzii gresite.

  12. remussatala says:

    Păi ce mă interesează pe mine poveștile războaielor dintre religii? Important e că religiile fac războaie și gata! Ce mă interesează pe mine numărul exact de morți? Important e că numărul de morți este foarte mare și gata! Pe mine mă interesează ceea ce este relevant. Dacă îți plac detaliile concrete, atunci uită-te la filme pornografica rezoluție HD 1080p cu lupa! Haide să nu confundăm istoria cu pornografia! Este importantă și pornografia pentru dovezi, dar ea este irelevantă pentru înțelegerea lucrurilor. Istoria din școli este în cea mai mare parte doar pornografie și cam atât! Noi buchisim pornografia istoriei, pentru ca să ne prefacem că înțelegem istoria, dar nu avem cum să înțelegem nimic așa! A dovedi un lucru nu înseamnă a înțelege acel lucru! „Cum?” nu este totuna cu „De ce?”! „Cum?” este pornografia lui „De ce?”! Religia este împotriva pornografiei pentru că ei sunt cu minunile, iar știința este împotriva înțelegerii pentru că asta trebuie să se facă pe bani. În prezent se așteaptă minuni de la bani, iar pentru că minunile se lasă așteptate, spunem că este criză și cu asta cică se explică tot.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: