Binele și răul (1)

Răul este începutul și sfârșitul binelui, iar binele este începutul și sfârșitul răului. Orice bine care are un început și un sfârșit este dependent de rău la fel cum este și cu nașterea și moartea. Înșelăciunea este dependentă de promisiuni frumoase, de zâmbete frumoase, de o momeală frumoasă, iar sfârșitul înșelăciunii este dreptatea prin despăgubirea dreptății.

Răul este orice cale care duce către moarte și binele este orice cale care duce către viață. Viața reprezintă capacitatea unui lucru de a se condiționa de viitor prin mijloace și scopuri la fel cum lucrurile fără viață se condiționează de trecut prin cauze și efecte. Idealul vieții este să existe cât mai multe ființe care să poată controla cât mai multe scopuri pe o perioadă cât mai îndelungată de timp. Cu cât o ființă poate realiza mai multe scopuri cu atât este mai evoluată. Viața este un control al viitorului și o condiționare a trecutului și prezentului de viitor prin mijloace și scopuri.

În relațiile dintre noi răul înseamnă să ne pune viața în pericol unii altora și să avem nevoie de cât mai multă putere doar pentru a ne apăra unii de alții. Răul în relațiile dintre noi înseamnă să fim un pericol unii pentru alții, astfel să avem nevoie să ne apărăm unii de alții, iar cu cât ne putem apăra mai mult unii de alții, cu atât suntem un pericol mai mare unii pentru alții și tot așa.

Binele reprezintă în relațiile dintre oameni colaborarea cât mai eficientă pentru a folosi natura în folosul vieții. A folosi natura în folosul vieții implică nevoile noastre care pot fi de trei feluri și anume:

1. Nevoi de supraviețuire;
2. Nevoi de confort și
3. Nevoi profesionale.

Prin nevoi de supraviețuire înțeleg minimum necesar de supraviețuire, prin nevoi de confort înțeleg limita până unde dacă am avea mai mult am avea degeaba mai mult, iar prin nevoi profesionale înțeleg totalitatea lucrurilor care sunt utile vieții numai în mod indirect, iar în mod direct sunt inutile pentru supraviețuire sau confort.

Nevoile profesionale implică specializarea, iar specializarea implică încrederea și deci religia. Fără încredere noi ar trebui să fim atotștiutori și atotpricepuți. Încrederea mai implică și cunoașterea prin învățare. Fără încredere suntem dependenți total de experiment pentru a cunoaște. Încrederea este ca un buton pe care apăsăm cu speranța că se va întâmpla ceea ce ne dorim dar noi nu înțelegem procesul prin care se întâmplă ceea ce sperăm. Dacă am înțelege procesul am avea știința, însă dacă apăsăm pe buton fără să cunoaștem și să înțelegem procesul, atunci folosim religia, folosim încrederea sau credința. „Dumnezeu” se vrea a fi în esență un astfel de buton, doar că e o propagandă la încredere doar de dragul încrederii. Oricum, nevoile profesionale implică diviziunea muncii în specializări,iar această diviziune în mai multe specializări trebuie să formeze un întreg prin încredere. Încredere înseamnă să ne bazăm pe faptul că vom primi ceea ce am cerut, dar acest lucru nu este suficient pentru că termenii de livrare exacți ai obiectului în timp și spațiu sunt un aspect esențial. Cum ar fi să te duci la un magazin și să plătești pentru ca să cumperi o hârtie igienică, iar vânzătorul să îți spună că nu știu nici îngerii și nici Fiul când vei primi hârtia igienică ci numai Tatăl? Dacă ai o problemă cu asta, du-te în cer la Tatăl dacă poți și discută! Esențial pentru orice încredere nu este doar combaterea iluzionismului ci și combaterea problemelor cu termenii de livrare. Însă termenii se livrare implică și satisfacerea nevoilor de supraviețuire și de confort în mod esențial! Este exact ca și cu trenul care există numai în locul exact și la timpul exact. Altfel trenul nu mai există decât doar în mintea noastră, iar dacă spunem lucruri care există numai în mintea noastră și care nu există în realitate, atunci mințim și suntem mincinoși. În mintea noastră suntem liberi să alegem timpul și spațiul pentru existența lucrurilor, iar în realitate timpul și spațiul este întotdeauna același pentru toată lumea.

Alt aspect al binelui și răului, al vieții și morții este că în principiu nimic cu viață nu poate util vieții fără ca să moară, rar dacă viața are un scop, acel scop sigur este moartea pentru că dacă viața nu este scopul, atunci moartea este scopul. Este exact ca și cu o găină care pentru ca să fie utilă ea trebuie omorâtă pentru a fi gătită. Exact ca și cu pământul sau tehnologia care este util totuși nu are viață. Are pământul sau tehnologia intenții de viitor ca să putem spune că au viață? Pământul este de fapt o tehnologie, de fapt tehnologia este noul pământ, dar tehnologia și pământul nu au intenții pentru sine, ele sunt altruiste până la cruce. Morții din groapă sunt așa de altruiști încât se dau pe sine viermilor și pământului pentru ca putrezind să devină hrană pentru iarbă. În principiu numai moartea poate fi utilă vieții, iar viața nu poate fi utilă decât numai dacă moare prin altruism. La fel cum prada este utilă prădătorului numai prin vânătoare.

Va urma…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: