Puțină alfabetizare

Acest blog este dedicat ăn principal problemelor social-umane, adică problemelor relațiilor interumane văzute din mai multe perspective cum ar fi: psihologia, politica, economia, religia, familia, etc.. Pentru a aborda acest gen de probleme într-un mod neinterpretabil și pentru a putea formula observații, idei și critici clare cu argumente cât mai neinterpretabile, aș vrea să clarific pentru început unele din principalele noțiuni de care ne lovim de obicei abordând acest gen de subiecte.

Ce este încrederea și cum se manifestă?

Încrederea poate fi privită din mai multe puncte de vedere, dar în esență, încrederea trebuie să o aibă cel care încredințează ceva cuiva pentru a renunța la o sarcină sau pentru a scăpa de ea. Dacă nu încredințăm nimic, nu avem ce încredere să avem. Ceea ce putem încredința investind încredere trebuie să fie evident libertatea sau dreptul de a face ceva anume și control unui curs de evenimente anume.

Despre libertate

Libertatea se referă la posibilități de opțiuni, iar opțiunile sunt de trei feluri și anume:

1. Alegeri
2. Evitări
3. Renunțări

Alegerea reprezintă excluderea mai multor opțiuni în favoarea uneia, evitarea se referă la orice lucru care poate împiedica controlul unei alegeri, iar renunțarea reprezintă abandonul controlului.

Ce înseamnă controlul?

Întâi este libertatea cu opțiunile, apoi alegerea, apoi evitarea și abia la urmă putem discuta despre control. La ce ar folosi să alegem o mașină pe care să nu o putem controla? Evident la nimic. Libertatea înseamnă opțiunile noastre, dar dacă opțiunile noastre sunt incontrolabile atunci ele nu folosesc la nimic, iar noi renunțăm la ele sau căutăm să le evităm.

Controlul înseamnă patru lucruri și anume:

1. Pornire;
2. Oprire;
3. Dirijare;
4.Verificare.

Despre relațiile interumane și apariția valorilor sociale

Nu întotdeauna încredințăm toată libertatea sau tot controlul, dar încrederea implică întotdeauna încredințarea unei libertăți și a unui control prin ceea ce noi numim „DREPTURI”.

Nu întotdeauna încredințarea de drepturi se face prin încredere, ci se poate revendica pur și simplu abuziv sau cu forța, se poate face și în urma unei situații disperate sau de urgență în care nu avem de ales, etc.. Atunci când am încredințat drepturi fără încredere, singurul lucru care ne mai rămâne este speranța.

Însă pentru că încrederea implică o încredințare sau chiar o încredințare potențială a unor drepturi, încrederea implică relația interumană și deci schimbul.

Schimburile sau relațiile pot fi de trei feluri și anume:

1. relații motivate prin nevoi;
2. relații motivate prin merit;
3. relații motivate prin forță.

În sistemul de valori al societății noastre, pe primul loc este forța, pe al doilea este meritul și pe al treilea este satisfacerea nevoilor. Așa stau lucrurile dacă vrem să fim realiști și acesta este motivul pentru care încrederea este foarte dificil de câștigat și de obținut. Încrederea de cele mai multe ori este inexistentă, ea confundându-se cu o speranță.

Însă încrederea mai are și alte două aspecte și anume că ea se poate refiri fie la buna credință, sau fie la abilități. Fie la ceea ce vrem, sau fie la ceea ce putem. A avea încredere în capacitatea cuiva înseamnă și „a avea bază” în cineva. Aceste două aspecte legat de încredere sunt foarte importante pentru că nu tot ceea ce se poate se și vrea, și nu tot ceea ce se vrea se și poate.

Alt aspect foarte important al încrederii se referă la faptul că schimburile relaționale pot implica trei categorii fundamentale de lucruri și anume:

1. Informații;
2. Obiecte;
3. Servicii.

Deosebirea între informație, obiecte și servicii ( sau muncă să-i spunem), este că informația are ca singură destinație relevantă mintea noastră, iar în minte noi suntem liberi să alegem timpul și spațiul existenței oricăror lucruri după cum ne place. Obiectele au nevoie de un timp și un spațiu exact pentru ca să poată exista, iar proprietățile obiectelor sunt independente de decizia umană chiar dacă utilitatea lor depinde de alegerea noastră. Serviciile sau munca să-i spunem, depind de alegerea umană ca existență și utilitate iar ele au nevoie de asemeni de un timp și un spațiu exact pentru a se putea desfășura. Acest aspect este foarte important pentru că orice discuție serioasă despre obiecte și fapte, despre care spunem că există, au existat sau vor exista, trebuie să fie o discuție în care să se specifice exact locul și timpul. Diferența dintre realitate și imaginație este exactitatea spațiului și timpului. Orice lucru care nu există într-un timp exact și un loc exact este un lucru imaginar și nu un lucru real. Informațiile însă pot fi informații adevărate sau false, dar care să se refere fie la lucruri presupuse sau imaginare, fie la lucruri reale.

Despre viață și rolul încrederii și neîncrederii în viață

Viața reprezintă în esență proprietatea lucrurilor de a se putea condiționa de viitor prin scopuri la fel cum obiectele lipsite de viață se condiționează de trecut prin cauzalitate. Scopurile și mijloacele sunt pentru viață ceea ce cauzele și efectele sunt pentru obiectele fără viață. Cu cât o ființă poate controla mai multe mijloace și scopuri cu atât ea este mai evoluată.

Însă oamenii se pot ajuta unii pe alții prin diviziunea muncii în specializări, iar prin asta ei pot controla mult mai multe scopuri și mijloace decât separați. De aici vine și nevoia de încredere. Scopul oricărei încrederi după cum spuneam, este încredințarea unor drepturi, dar imediat ce am încredințat acele drepturi, noi am pierdut libertate și control, pentru că drepturile sunt date celui căruia i s-a încredințat. Prin încredere însă, dacă ea există cu adevărat, noi putem spune că nu am pierdut acele drepturi și acel control, deși acele drepturi sunt date prin încredințare.

Atunci când lipsește „buna credință”, dar putem „avea bază” unii în alții, noi vom așeza meritul pe primul loc în sistemul de valori. Meritul este în esență o competiție pentru preț. Noi spunem că „merităm”, dacă plătim prețul. Însă dacă nu putem plăti prețul, atunci nu merităm și deci dorințele și nevoile oricui „nu merită” devin irelevante. Prin urmare, lipsa „bunei voințe” aduce cu sine obligația de a plăti un preț, iar obligația de a plăti un preț implică nevoia de „obligație” sau de „forță”. Noi ne obligăm unii pe alții prin ceea ce numim „forță”.

Însă atunci când se accentuează un conflict între prețuri și nevoi, pe primul loc în sistemul de valori al societății va fi forța sau violența. Fără forță nu putem obliga la plata prețului și fără plata prețului ne simțim viața amenințată pentru că fără să punem un preț nu ne putem satisface nevoile și deci nu putem supraviețui.

Dar cum să putem avea încredere în cineva care se depărtează de nevoile naturale și se concentrează numai pe forța cât mai multă de care dorește să dispună pentru a putea impune un preț cât mai mare prin care să poată dispune de cât mai multă forță pentru a se apăra de cei ca el? Cum putem avea încredere în cei care vor cât mai multă putere pentru a se apăra de cei cu putere. Ei bine, nu putem avea încredere în cei care vor cât mai multă putere pentru a se apăra de cei cu putere. Tot ce ne poate rămâne este speranța la milă, rugăciunea și umilința.

Puterea în relațiile interumane

Însă după cum spuneam, încrederea implică încredințarea și deci un schimb, mai exact cerere și ofertă, iar într-un schimb poate exista cerere și ofertă pentru informații, obiecte sau servicii.

Locul informațiilor este mintea noastră, iar mintea noastră e organul de simț pentru posibilitățile de opțiuni în timp legat de satisfacerea nevoilor noastre pentru viață. Orice obligare prin forță implică o condiționare a satisfacerii nevoilor sau dorințelor printr-o agresiune. Puterea unui individ asupra altui individ din punct de vedere social este de fapt slăbiciunea unui individ față de lipsa slăbiciunii altui individ. Puterea unui individ nici măcar nu există în realitate, în realitate există doar slăbiciune. Un individ nu poate fi mai puternic în relațiile sociale ci poate fi doar mai slab pentru că puterea socială este după cum spuneam o putere încredințată, o putere ce constă din drepturi încredințate. Puterea este o iluzie, slăbiciunea este realitatea. A fi puternic înseamnă doar a te raporta la altcineva mai slab. Iar oamenii „slabi”, sunt „slabi”, pentru că ei încredințează din puterea lor, prin dreptul altora asupra lor.

Despre dependența de putere

Puterea de care dispun „cei puternici” sau „cei cu putere” constă în esență din răsplată și pedeapsă. Dependența de putere este dată de nevoia de a putea răsplăti și pedepsi cât mai mult pe câți mai mulți pentru a ne apăra de cei care pot și vor același lucru. Puterea creează astfel o dependență care se escaladează. Când suntem dependenți de putere, trăim pentru a ne apăra unii de alții și cu cât ne putem apăra mai mult, cu atât suntem un pericol mai mare unii pentru alții și avem nevoie astfel să putem să ne apărăm din ce în ce mai mult tot așa la infinit. Dependență de putere cere apărarea care de fapt este un pericol și acest pericol cere iarăși apărare care iar înseamnă pericol și tot așa.

Puterea despre care vorbesc, puterea socială, este un rezultat al unei încredințări după cum spuneam, deci ea nu există în realitate ca putere ci este doar o slăbire a altor oameni prin transferul unor drepturi sau privilegii. Prin puterea luată ca scop este de fapt slăbirea și incapacitatea altora prin transferul de drepturi.

Despre puterea prin reprezentare

Incapacitate. Incapacitate, dar incapacitate de a alege și a controla ce?

Evident, incapacitate de a alege și controla:

1. Informațiile;
2. Obiectele
3. Serviciile

Când avem nevoie să ne apărăm unii de alții, avem nevoie de putere, iar noi încredințăm puterea (libertatea și controlul nostru) altora mai puternici, tot pentru a ne apăra unii pe alții. Astfel se ajunge ca noi să fim reprezentați de altcineva în a ne apăra unii de alții. Căutăm pe cineva „de încredere” și îi încredințăm lui puterea pentru a ne reprezenta în a ne apăra unii de alții și de cele multe ori, această reprezentare ne este impusă.

Avem deci de încredințat trei lucruri și anume:

1. Accesul și controlul legat de informații (CREDINȚA)
2. Accesul și controlul legat de obiecte (PROPRIETATEA)
3. Accesul și controlul legat de servicii (SUPUNEREA)

Atunci când avem libertatea (accesul), dar și controlul (pornirea, oprirea, dirijarea și verificarea) pentru un lucru anume, înseamnă că „stăpânim” acel lucru sau deținem puterea asupra acelui lucru.

Puterea – manifestare a încrederii; Gândirea – manifestare a neîncrederii

A stăpâni informațiile înseamnă a stăpâni ceea ce se poate afla în mintea oamenilor și deci a stăpâni mintea oamenilor. Când nu avem încredere în capacitatea noastră de a ne folosi mintea noi trebuie să încredințăm minții altora deciziile noastre. Când nu avem încredere în mintea altora, singura opțiune care ne rămâne este să ne folosim noi mintea pentru a lua noi deciziile. Când avem încredere într-un doctor de exemplu, îl lăsăm pe el să gândească în locul nostru, iar noi doar semnăm că suntem de acord cu asta. Când avem încredere într-un programator, lăsăm programatorul să se gândească la ceea ce se întâmplă când noi apăsăm pe buton. A merge pe încredere înseamnă a lăsa binele, răul, adevărul și minciuna în seama minții, gândirii și deciziei altuia. Pentru că noi mergem pe încredere! Asta înseamnă încredere, înseamnă renunțare la gândire. Când avem încredere în cineva, noi am ales să nu mai fim „de capul nostru” ci să fim după „capul” altuia. Iar când nu suntem „lăsați de capul nostru”, înseamnă că ne este impus să avem încredere în „capul” altuia.

Încrederea și gândirea sunt deci două lucruri opuse.

Despre mintea umană, gândire și simțul moralității

Încrederea poate fi privită sub aspect moral însemnând „a avea bună credință”, ca o încredere competență însemnând „a avea bază”. Ambele aspecte implică gândirea, iar gândirea este capacitatea minții de a prelucra informații pentru a percepe opțiunile de alegeri în timp. Mintea este organul nostru de simț pentru perceperea opțiunilor în timp, iar celelalte cinci simțuri sunt pentru opțiunile noastre în spațiu. Noi întâi percepem opțiunile, iar apoi le comparăm în termeni „bine” și „rău”. Numim „bine” ceea ce protejează viața și „rău” ceea ce amenință viața.

Într-un viitor apropiat voi detalia problemele credinței, proprietății și supunerii. Cuvântul fără de faptă este minciună, fapta fără de cuvânt este realitate și numele faptei este adevărul. Ceea ce este, este ceea ce dispare atunci când iei și apare atunci când pui. Acestea sunt maximele pe care eu le folosesc de obicei pentru a mă gândi cum să formulez definiții.

În mintea noastră deci suntem liberi să alegem timpul și spațiul pentru existența și inexistența a orice. În realitate însă trebuie să ne supunem legilor fizicii, legilor cauzalității. Gândirea însă este procesul prin care noi decidem să alegem, să evităm sau să renunțăm în privința opțiunilor. Gândirea nu înseamnă respectarea unor operații deja gândite. Gândirea nu poate fi respectarea gândirii! Dacă noi nu alegem, evităm sau renunțăm ci doar respectăm alegeri, evitări și renunțări, noi nu gândim ci doar respectăm ceea ce este deja gândit. Gândirea este un proces de luare al deciziei și nu un efort de a respecta decizii. Gândirea este ceea ce facem cu libertatea și controlul pe care le deținem și nu sarcina de a respecta niște instrucțiuni. Instrucțiunile sunt rezultatul din gândii și nu gândirea. Gândirea este un legiuitor, iar mintea este un executiv.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: